miercuri, 15 iunie 2011

Romanii se trezesc

In urma articolului "Cum au ajuns clienţii să urască băncile?" al directorului editorial de la Ziarul Financiar, articol care se vrea neutru, nici de partea bancilor, nici a populatiei, insa denota o necunoastere a fenomenului economic, am fost placut suprins sa vad comentariile cititorilor romani, care , de voie dar mai mult de nevoie, fiind arsi tare la buzunar de banci cu ocazia acestei ultime crize financiare, s-au trezit in privinta "bunelor" intentii si practici ale bancilor in ceea ce ii priveste.


Unii cititori chiar arata ca inteleg mai multe despre sistemul bancar si aconomic decat autorul articolului, autor care ramane captiv in vechi clisee de gandire gen: 
"În lipsa creditelor, nicio economie nu poate urca susţinut şi să-şi îmbunătăţească nivelul de trai." sau 
"Iar orice rambursare anticipată înseamnă un minus de bani în consum, în economie. În loc să cumpere un nou televizor, ceva haine, pantofi, adidaşi, poate un nou corp de mobilă, poate încă o sticlă de vin, banii se duc în seiful băncii, iar de acolo nu au unde să iasă din nou la fel de profitabil. Iar statul nu ia din acest circuit nici TVA, nici accize, nici impozit pe profit, nimic. Cum nu sunt venituri, toată lumea trebuie să taie din cheltuieli. Iar creşterea economică se lasă aşteptată, salariile nu cresc"


Prin contrast, iata cateva opinii ale cititorilor:


Daca aia din Elvetia mama bancilor nu ar avea un cartof, o paine sa manance, un PC, o cladire, curent electric si asa mai departe, ce ar face?
Astea toate au fost produse mancarea prin munca, caldirea construita, PC urile dezvoltate.
Prin munca domnule Ciprian., intelegeti munca?
Bancile nu fac NIMIC, nu produc nimic, fizic vorbind.
Omul are nevoie sa manance, sa locuiasca undeva, de o masina daca isi permite, primele doua fiind baza.
Nu de dobanzi.

Domnule Cristian, printr-o scurta analiza, o banca traieste din dobanzi, acestia sunt niste bani pe care clientii ii dau bancii, fara nici un beneficiu pentru ei ca clienti. Sunt sigur ca se poate elabora un plan cu imprumuturi fixe, fara dobanda, si cu asigurarea ca dpv financiar clientul isi poate plati imprumutul. De unde sa isi plateasca banca angajatii? de ce tre sa fie o banca?, nu s-ar putea plati angajatii pentru finantarea cliantilor din banii bigetului statului? Sa fim seriosi, bancile sug banii oamenilor, bani greu castigati. Dumneavoastra aveti habar? Poate cineva lucreza la Electrica iarna, ingheata, e greu, altu e inginer analiza element finit, altu face poduri le ies peri albi pana la 30 de ani da?, altii lucreaza la banca si traiesc din acesti bani greu castigati, altii lucreaza la telecomunicatii si cer bani pentru munute de vorbit ca na trebuie sa platesti sa vorbesti la telefon

Chiar nu vede nimeni ca Bancile v-au distrus vietile si v-au facut sclavii lor?
Solutia este la voi: nu mai platiti creditul.
Bancile trebuie sa faca astfel provizioane, creditele devin neperformante, ...
Va ganditi ca veti pierde locuintele?
Oricum sunt pierdute, pentru ca Bancile asta au urmarit de la inceput: sa va jupoaie de cati mai multi bani, iar spre finalul creditului sa va ia locuintele si tot ce aveti.
Si voi credeti ca omenirea evolueaza ..... cum? ..... material? ..... si asta e valabil doar pentru unuii.

E senzatie combinatia cu bancile. In 2007 cand am facut creditul ipotecar era francul 2.03. Acum e 3.53!!! Salariul e cam la fel ca si atunci. Dar rata e cu 75% mai mare doar din valuta. Daca adaug aici comisioanele si dobanzile mai mari decat ce exista in piata la ora asta ... concluzia e ca trebuie sa plec din tara... Am incercat o reesalonare si mi s-a oferit "o perioada de gratie de 1 an in care tb sa platesc doar dobanda si comisioanele". Minunat! Am cerut adaptarea dobanzilor la ofertele existente pe piata la ora asta si mi s-a spus ca trebuie sa platesc din nou toate evaluarile si comisionele si ... ca in tot intervalul asta trebuie sa platesc si rata aceea. Niste nesmititi! De 2 luni nu mai platesc nici o rata . Sa ia casa sa faca ce vor cu ea. Ma mut in chirie. Bancpost ... pentru cei ce se intreaba de ce banca e vorba.

Sistemul bancar romanesc nu a adus beneficii cetateanului pe termen mediu si lung. Sistemul bancar a indatorat oamenii pentru niste lucruri abslut stupide! 
Daca atunci cand euforia imobiliara era in floare sistemul bancar era de partea clientului si dadea pete maini vanzatorului astazi clientii ar fi inteles ca banca e un partener. In schimb banca a fost de partea vanzatorului si a devenit camatar cu acte in regula!
Viitorul trebuie sa il faca bancile si angajatii bancilor! Este timpul lor sa munceasca si sa creeze plus valoare investiind banii in afaceri ustenabile si in businessuri de suscces! 
De acum banca trebuie sa fie un consultant si consilier financiar!

am avut un credit si l-am returnat anticipat. sunt fericit pentru asta, cat am fost debitor la banca, m-am simtit ca un rob. bancile din Romania isi cam bat joc de clienti.

dar vai, toti aveti idei gresite, bancile sunt prietenoase si va ajuta. de ce sunteti rai, muriti daca dati cateva zeci de euro in plus pe luna? chiar nu va este mila de bancherii care cu greu mai castiga 4000-5000 ron? ce oameni fara inima

Domn'Hostiuc, 'dea Dumnezeu sanatate poporului roman, ca incepe sa se trezeasca! Ce spuneti dvs. asa frumos e doar praful. Daca cititi contractele de credit si urmariti odiseea OUG50 (ati facut- deja, sunt sigur)...va vine rau! rau de tot! problema e ca baietii isi fac de cap cu girul BNR, care le sufla tare in pupa! Buuuun: noi ne-am saturat, suntem tineri, am facut oleaca de scoala, nu vrem sa plecam din tara asta frumoasa cu oameni tristi. Ne luptam in instanta si vom castiga. Un sistem bancar curatit de camatari cu acte in regula. Un salut tuturor romanilor care mai cred in izbanda! Hai sus!!!


- Alex: Solutia mea, pentru felul in care m-au tratat bancile, cu marirea sumei de rambursat luna de luna: urmeaza sa plec in State. Singura mea bucurie este ca in momentul in care voi pune piciorul pe scara avionului voi zambi larg: cele 7 credite la 7 banci vor ramane neplatite din acest moment. Sa astepte sa ma intorc. Sa se roage sa ma intorc. Eu imi voi aminti mereu sa le doresc faliment placut. Nu din invidie sau iresponsabilitate, ci pur si simplu din cauza hotiei cu care am fost tratat.


Am citit toate comentariile si spun cu maaaare bucurie ca in sfarsit lumea a inceput sa se trezeasca. Greu, insa dupa marea pacaleala a bancilor care au invadat spatiul nostru, au facut-o! 
Un comentariu mi-a adus un zambet larg, cel al lui Alex Dan care le va da aceeasi tzeapa bancilor, ca cea pe care le-a dat-o cele 7 banci, domniei sale!!
Dragi romani, pana cand nu veti intelege ca nu trebuie sa tremurati cand va suna de la biroul de "Recuperari" (setati de altfel sa afirme NUMAI mizerii, de tipul: "NOI VA AJUTAM!!" ) si sa alergati apoi sa achitati, de teama a ceea ce v-ar mai putea face, respectiv de luat boii de la bicicleta, situatia va fi aceeasi ca in prezent.
Aratati tuturor ca sunteti demni si nu acceptati gunoiul occidentalilor, de la mancarea lor expirata, la legumele lor injectate si pana la creditele ce ne-au fost induse, prin reclamele de gen: "DOAR cu buletinul"




Care bancheri, asita de aici, care nu-i intereseaza ca banca sa aiba un castig in timp indelungat. I-au interesat doar castigurile scurte, iar acum ca vrem si noi sa intram cu reglementarile prin euopa pleaca, ca de cica sunt pe pierdere.

Acum 3 ani am luat 4000 de euro pe 10 ani. Rata era 190 RON. Acum am rata 250 si calculand cat mai am de platit cu actuala rata am ajuns la 18000RON! Da, am luat 13400, am platit 3 ani rate si mai am 180000. Banca se numeste BCR..

Bancile nu sunt societati de caritate, ci fac profituri uriase. Mai trebuie reamintit ca nici macar nu se supun legilor capitalismului, pe care cica l-ar reprezenta. In toata lumea sunt mana in mana cu guvernele marioneta care ar face orice sa le salveze de la faliment, sacrificandu-si in schimb proprii cetateni. Asa ca, inainte sa apelati la bancheri, deschideti bine ochii.

Nu inteleg de unde e ideea ca "În lipsa creditelor, nicio economie nu poate urca susţinut şi să-şi îmbunătăţească nivelul de trai?"
De ce trebuie sa merg la camatari pentru a avea crestere economica? Cum poate sa plateasca toata lumea dobanza de 15-7% daca PIB-ul creste cu 1-2% ? Nivelul de trai creste din economisire si majorarea productivitatii muncii.
- am luat credit in 2007 de la bcr cea mai buna oferta de pe piata atunci, dar dupa un an rata de la 330euro ajunge la 378. la intrebare au spus ca au trecut de la dobanda fixa la variabila. asa e in contract si i-am intrebat cum se calculeaza dob variabila: in functie de euribor. dupa o luna rata se face 438 de euro, pe motiv ca a crescut euribor.ma resemnez pt ca chiar crescuse, dar surpriza in a doua parte a lui 2009 euribor scade rau si ajunge de la 5 si ceva la 0.8, dar rata ramane pe loc, pentru ca acum variaza in functie de indicii interni ai bcr. Care: nu stim din centrala..2011aprilie, euribor urca 0.4 procente=>urca si rata cu 16 euro ca doar e cea mai mare banca
dar va trece guvernul boc si vedem cine-i mai tine-n brate
peste tot firmele au taiat din cheltuieli s-au restructurat, s-au taiat salariile.La banci nu, la banci se acopera mizeria prin cresterea taxelor si comisioanelor.Este un jaf organizat, legal, bazat pe lipsa culturii economice a clientilor.Protectia consumatorilor doarme in incopetenta, cosiliul Concurentei la fel, iar BNR apara ci sfntenie stare de fapt, prostimea plateste , bancherul huzureste...ma i vorbim dupa ce pica Grecia!!!!!
BNR nu doarme, ci inchide ochii. Cei din BNR au avantajele lor financiare de la banci, gen credit VIP (cu dobanda si comisioane minime etc) 

Partea buna cu articolul acesta: lumea deschide ochii. Nu numai ca nu vom mai face credite decat in ultima instanta, dar si atentia acordata extragerii banilor din alte bancomate, comisioanelor etc - vor afecta bancile. 

Deja se inchid filiale, francize, etc. salariile angajatilor nu au mai crescut, si mai ales comisioanele grase de alta data cand dadeau credite fara o verificare minutioasa a actelor se duc.


Va sfatuiesc pe cat posibil sa numai luati credite cat timp puteti mai bine abtinetiva de la consum economisiti cat mai mult posibil si veti vedea ca dupa doar 3 ani de economii o sa va permiteti sa va cumparati acelasi produs cu bani mai putini plus bacile vor avea foarte multi bani pe care nu o sa ii ceara nimeni ,abia atunci vom putea obtine si noi credite ca si cetatenii germani la 2-3% cu toate comisioanele incluse.
Nu le e rusine bancilor straine la ei in tara dau credite cu 2-3% iar de pe noii saracimea europei vor 12-14%.
E drept fara credite economia va creste foarte greu insa va creste sanatos.

foarte corect!
ii urasc si le doresc falimentul si moarte avesnica, exact din motivele de mai sus plus inca 50 la fel..

pacaleala, jaf, hotie, nesimtire - iata definitia bancilor din RO pastorite de marele Iser si salvate in ultimii 2 ani (ca asta fost singura miza a imprumuturilor de la FMI) de regimul de ocupatie Basescu.

NU LUATI CREDIIT! NU DEVENITI SCLAVI!

in viata mea nu ma voi mai imprumuta la banci, nici banii economisiti nu-i depun . la plasa pe care am luato si urmasilor ,urmasilor mei le voi povesti la ce am patit si cand am depus (am ramas fara ei) si la imprumut(platesc de 4 ani numai dobanda, la imprumut am ramburst doar 1600 lei ).

Am credit pe 10 ani !! la bancpost. 5000 de euro, practic am ridicat de la caserie 4500, 9480 incaseaza camatarii astia 'legali" Am plecat de la o rata de 71 de E. si deja dupa 2 ani am ajuns la 80 de E, luna aceasta sunt la jumatatea creditului, am vrut sa negociez scaderea dobanzii creditului de consum si nu sunt de acord, astept cu nerabdare sa-l achit, sa mor de foame si nu mai fac credit bancar, asa e ii urasc. si inca ceva sunt platitor lunar fara intarzieri.

am luat si eu un credit de la BRD acum 5 ani . Plateam lunar nu aveam restante dar rata tot creste luna de luna . Indiferent ca economia tarii mergea sau nu rata tot crestea . Am cerut sa vad actele aditionale dupa noile norme de fiecare data am putut sa le vad doar in septembrie si in martie dupa ce nu mai puteam sa depun contestatii . Astfel ca am facut tot posibilul (m-am imprumutat de la familie ) si am rambursat cu 5 ani inainte tot creditul . Cand m-am dus la banca imi ofereau tot felul de solutii (inainte nu s-a putut) . Am incheiat creditul si eram asa de hotarat ca si daca imi ofereau ei lunar sa-mi plateasca rata nu mai ramaneam . Am tras linie si am socotit : am primit de la BRD 12.000 ron si am dat BRD inapoi 45.000 ron . Asta da afacere . Mai vrea cineva sa faca banking ?
Sa astepte mult si bine bancile. Sa tina bani la saltea sa nu se puna praful pe ei. CREDIT NICIODATA!!!
Super tare. Nu era nevoie de asa un articol dar ma bucur ca a aparut. Bancherii stiu deja ca exista acest fenomen, insa nu doresc decat sa mai jupoaie ce mai pot de pe cei care au inca un credit.
"Plus că nu mai au nici unde să plaseze din nou banii primiţi anticipat"
Banii returnati din credit dispar, asa cum au fost creati la acordarea creditului.
Da, bun articolul, majoritatea ne gasim in astfel de situatii. Eu am un meci aprins cu Banc Post, sunt fericit ca in curand voi scapa de corvoada si voi plati toti banii. Ma bucur ca vor avea un client mai putin.
Asa este! Ii urasc!
Atatea motive au scos ca sa stoarca bani de la mine in plus incat am platit anticipat creditul. In plus am cerut la servici sa fiu platit cash ca sa nu mai platesc comisioane la banci. Daca o sa am bani am sa cumpar, iar daca nu o sa am cu siguranta nu o sa mai pun piciorul in banca fiindca m-au scarbit profund cu comportamentul lor.
cam astea sunt discutiile din filiale..frumos relatate ,din aceasta cauza au fost date in judecata raiffeisen,volksbank,bcr....e ca la piata cumparatorul te ocoleste ca ai furat data trecuta la cantar...bnr n-a intervenit sa puna un cantar oficial in piata creditelor,dar nu e bai ..uniunea va reglementa acest lucru chiar daca bnr doarme

2 comentarii:

Centrul de Cultura spunea...

Am observat si eu pe alte site-uri, promovatoare de economie capitalista sau, doar asa, in treacat pe la bloggeri, ca romanii se trezesc. Sunt din ce in ce mai "indignati" 9ca sa folosesc si eu un cuvant foarte mainstream in ultima vreme), fata de sistemul politic si economic, atat romanesc cat si european/global. Sperand ca aceasta trezire nu este doar una cibernetica, cu siguranta vom vedea in urmatoarele cateva luni ceva miscari "tectonice" mai serioase decat 3000 de politai cer mai multi bani sau mai stiu eu ce chestiuni mici...

originar spunea...

acuma, poate ca nu va lupta in strada romanul intocmai ca si grecul, caci nu are inca formata o constiinta sociala care sa il impinga la proteste vocale si de masa la fiecare derapaj al puterii si institutiilor sale, dar iata ca se adevereste ca e bine informat (cel putin romanul cu internet in casa)si la nivel individual stie tot mai bine cum sa-si apere interesul si a invatat din greseli; chiar vedeam mai ieri la TV, cum directorul general unei banci din RO, parca Pascariu de la Unicredit, recunostea ca bancile ar da ele credite, dar efectiv nu mai vin romanii sa se imprumute