Cand oamenii devin cu adevarat liberi

Jose Manuel Barroso (Barosul care a strivit Romania) si Viviane Reding s-au laudat amandoi cu actiunile  in forta pe care le-au intreprins in Romania.

"Mentinem o supraveghere atenta a situatiei din Romania .... Am putut cere oprirea unui fel de puci parlamentar. Am putut evita raul cel mai mare gratie actiunilor determinate a numerosi actori, intre care Comisia Europeana, Parlamentul European, state europene, dar si FMI (???)", spune Vicepresedintele Consiliului European si comisar UE al Justitiei, Viviane Reding, fara sa simta nici  o  jena asupra "normalitatii" interventiei FMI (o banca ) asupra unor procese democratice.

Este  ciudat sa auzim chiar din gura celor mai inalte oficialitati UE, ca o institutie financiara mondiala (n.a extrem de dubioasa) s-a implicat  in procesul prin care poporul unei tari din Europa hotara daca isi demite sau nu presedintele.
Nu ar fi ca noi, fecioare neprihanite, nu am fi stiut cum stau lucrurile -  ca de fapt guvernele mondiale sunt sclavele bancilor straine si a camatarilor internationali (FED, FMI, Wall-Street - ul, dintre care se remarca drept cea mai vrednica - banca evreiasca Goldman Sachs-  ce face "lucrarea Domnului pe Pamant" ), dar parca deja chiar si cei care trebuie sa ne minta frumos ne zic adevarul in fata.
Enigmatica e si nevoia pe care o simte Manuel Barroso sa se laude cu o victorie pe care a obtinut-o in ciuda a vreo 7,5 milioane de "victime".

Ah, si inca ceva: toata mascarada asta gretoasa facuta de basescu in ultimi ani, in care mima un nationalism ( fortat si gratuit ) ostentativ in fata Rusiei, in care s-a remarcat prin declaratii gratuite ofensatoare la adresa Rusiei, a fost un joc murdar, pentru a distrage atentia poporului de la faptul ca tara era vanduta pe nimic bancherilor internationali, resursele vandute ca intr-o colonie de cea mai joasa speta, o tara pusa pe tava celor din partea opusa, pradatorilor din Vest.

Si in acest caz, al falsului nationalism, in fapt tradare de tara de joasa speta, regimul a procedat dupa manual, adica

- Poporul trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât cu problemele lui adevărate

Pentru aceasta: Să distragi permanent atenţia de la problemele sociale reale, îndreptând-o către subiecte minore, dar cu mare impact emoţional.

- Poporul trebuie să perceapă conducătorii drept salvatori ai naţiunii

Pentru aceasta: Inventează false ameninţări, ori creează probleme grave, care îngrijorează real şi angajează opinia publică, iar apoi oferă soluţiile.

Un exemplu: Favorizează insecuritatea cetăţenilor, apoi guvernarea providenţială salvează naţiunea în temeiul legilor represive cerute de popor, cu preţul limitării propriilor libertăţi democratice.

Ii dedic lui Barroso si slugilor lui din Romania, urmatorul clip:

Cand oamenii devin cu adevarat liberi

Cand oamenii devin cu adevarat liberi

Un poem de Colin Ryan

Vine o vreme in viata oamenilor
Cand nemilosii si nebunii criminali
Care-i conduc pe cei multi
Pentru propriul castig
Fac greseala fatala
De a se bucura prea mult
De distractia lor bolnava.
Si duc prea departe nevoia lor
De a-i calca in picioare pe altii
Distrugand orice urma de viata in siguranta
Si luand absolut toate libertatile
Furand ultimele bunuri
Ca oamenii nici sa nu poata avea grija de semenii lor
Amutind vocile lor cu legi corupte
Infrangandu-i cu o guvernare in forta
Unde nu exista dreptate pentru cei inselati
Si oamenii nu mai au la cine sa apeleze
Cand acest joc nebun
este dus asa de departe
Vine o vreme cand
oamenii nu mai au ce pierde.
Acesta este momentul
in care mintile oamenilor sunt eliberate.
Acesta este momentul
in care omul scapa de frica de moarte.
Acesta este momentul
in care omul devine invincibil.
Devine liber sa faca tot ce vrea
Fara teama pentru viata sa
sau pentru viitor.
Va lua in maini destinul
...
Cu increderea ca trebuie sa faca ceva
Pentru ca nu are viitor
Si cu atat mai marcata
va fi fapta sa.
Caci fiind pus in fata cu exterminarea
si fara nici-o scapare.
Va lua cu el cat mai multi asupritori
Murind cu bucurie intr-un act de altruism
pentru schimbarea viitorului omenirii.
Aceasta zi se apropie
Ca intotdeauna!
Mintile malefice perverse
se autodistrug intotdeauna!
....
Orice om liber
se va sacrifica pentru semenii lui.
Pentru ca un om care nu mai are nimic de pierdut,
ajunge in deplinatatea puterii
Si este arma cea mai puternica

Insurectia care vine

DOUA SECOLE DE CAPITALISM ȘI NIHILISM AL PIEȚEI ne-au adus la cea mai extremă formă de alienare – de noi înșine, de alții, de lume. Ficțiunea individului s-a descompus cu aceeași viteză cu care a devenit reală. Copii ai metropolei, facem acest rămășag: că în cea mai profundă depravare a existenței, permanent înnăbușită, permanent dată la o parte, se găsește posibilitatea comunismului.
În cele din urmă, suntem în război cu o întreagă antropologie. Cu însăși ideea de om.
Prin urmare comunismul, ca presupunere și ca experiment.
Comunismul ca matrice a unui atac meticulos și temerar asupra dominației. Ca o chemare și ca un nume pentru toate lumile ce rezistă împotriva pacificării imperiale, toate solidaritățile ireductibile la domnia mărfurilor, toate prieteniile ce presupun necesitățile războiului. COMUNISM. Știm că este un termen ce trebuie folosit cu atenție. Nu pentru că în marea paradă de cuvinte s-ar putea să nu mai fie la modă. Ci pentru că cei mai mari dușmai ai noștri l-au folosit, și încă mai continuă să-l folosească. Insistăm. Anumite cuvinte sunt ca și câmpurile de luptă: înțelesul lor, revoluționar sau reacționar, este o victorie, ce trebuie smulsă din fălcile luptei.

DIN ORICE UNGHI privești, prezentul nu oferă nici o cale de ieșire. Aceasta nu e singura sa virtute. Pentru cei ce caută speranță mai presus de orice, rupe orice teren solid. Cei ce susțin că au soluții sunt contracarați aproape imediat. Toată lumea e de acord că lucrurile nu pot decât să devină din ce în ce mai rele. „Viitorul nu are viitor” este înțelepciunea unei vârste care, cu toată aparența sa de normalitate perfectă, a atins nivelul de conștientizare al primilor punkeri.

Sfera reprezentării politice a ajuns la final. De la stânga la dreapta, aceleași fleacuri lovesc imaginea unui împărat sau a unui salvator, aceiași asistenți de vânzări care își adaptează discursurile în conformitate cu rezultatele celor mai recente sondaje. Cei ce încă votează par să nu aibă altă intenție decât să profaneze urna de vot, votând ca act pur de protest. Începem să suspectăm că oamenii continuă să voteze doar împotriva votului însuși. Nimic din ce ni se arată nu este adecvat situației, nici pe departe. În chiar liniștea sa, însăși populația pare infinit mai matură decât toate aceste marionete ce se ciondănesc cu privire la modalitatea de guvernare. Incoerența oricărui imigrant vorbind in limba tarii adoptive cuprinde mai multă înțelepciune decât toate declarațiile așa-zișilor noștri conducători. Capacul pus deasupra fierbătorului social e strâns bine, iar presiunea din interior continuă să crească. Din afara Argentinei, fantoma începe să bântuie serios clasa conducătoare.

Au fost aprinse focuri în centrele orașelor, dar aceste știri au fost suprimate metodic. Străzi întregi din Barcelona au ars în solidaritate, dar nimeni nu a aflat de acest lucru în afara oamenilor ce locuiau acolo. Și nici măcar nu e adevărat că țara a încetat să ardă. Multe profiluri pot fi găsite printre arestați, cu puține lucruri care să-i unească, în afara urii pentru societatea existentă.

Acești tineri atacatori nu mai ascultă de nimeni, nici de ai lor Big Brother sau Big Sister, nici de organizațiile comunității, însărcinate cu revenirea la normal. Nici un „SOS Rasism” nu și-a putut înfinge rădăcinile canceroase în acest eveniment, a cărui concluzie aparentă poate fi pusă pe seama oboselii, falsificării și a omertei media. Această întreagă serie de vandalisme nocturne și atacuri anonime, această distrugere fără cuvinte, a mărit ruptura dintre politică și politic. Toți trebuie să plece!- a fost sloganul prealuat din rebeliunea din Argentina din 2001. Nimeni nu poate nega sincer ceea ce este evident: acesta a fost un atac care nu cerea nimic, o amenințare fără mesaj, și nu avea nimic de-a face cu „politica”. Cineva ar trebui să fie orb la mișcările de tineri autonomi ale ultimilor 30 de ani ca să nu vadă caracterul pur politic al acestei negări ferme a politicii. Precum copiii pierduți am distrus prețioasele valori ale unei societăți ce nu merită mai mult respect decât monumentele Parisului la sfarsit de saptamana.

Părăsirea politicii clasice înseamnă înfruntarea războiului, care este de asemenea situat pe terenul limbajului. Sau mai degrabă, în modul în care cuvintele, gesturile și viața sunt inseparabil conectate. Dacă cineva depune atât de mult efort pentru a închide ca teroriști o mână de tineri comuniști care se presupune că au participat la publicarea unui manifest, nu este din cauza unei „infracțiuni gândite”, ci mai degrabă pentru că ar putea conține o anumită consecvență între gânduri și acțiuni. Lucru care rareori este tratat cu indulgență.
Oamenii aceștia nu sunt acuzați pentru că au scris o carte, nici măcar pentru că au atacat fizic fluxurile sacrosancte ce irigă metropola. Ci pentru că există posibilitatea să fi confruntat aceste fluxuri cu densitatea unei gândiri și poziții politice.

.... din cartea "Comitetul Invizibil"

Noi nu avem nicio pretentie de la sistem,stim ca el este corupt si doar o revolutie mai poate salva ceva,nu vrem nici certificate de revolutionar,nici mariri salariale,vrem doar o sansa pentru viitor,pentru ca degeaba incearca domnii de la palat sa dea vina pe huligani,duminica in strada in strada a fost viitorul tarii nu batraneii fara vlaga pe care domnii de la parlament tot incearca sa ii prezinte ca pe protestatarii legitimi.Stim cu totii ca sistemul nu cade,nu cedeaza fara violenta,fara violenta creativa pe care numai o revolta cum a fost duminica o poate aduce.Noi speram ca lumea sa iasa in continuare in strada si ca data de 15.01.2012 sa nu ramana o zi(inca o sansa ratata) fara rost. Va continua....

Semnat: o parte din huliganii de la Unirii

Si eu sunt un anarhist

Un miting autorizat e ca un barbat fără testicule. Ca o femeie fără  vagin. Ca un tenor fără coarde vocale.

Să  ceri autorizație pentru a demonstra împotriva autorității e ca și cum un ateu ar cere binecuvântarea Patriarhului. Ca și cum ai renunța la școală, dar numai după absolvire…

Obligația de a autoriza un miting este de fapt o interzicere explicită a acestui drept la exprimare. Că mitingurile autorizate, organizate „conform cadrului legal”, nu sunt decât niște fake-uri penibile, niște caraghioslâcuri tolerate de Putere tocmai pentru că sunt complet inofensive am văzut la ultimele „demonstrații” organizate de sindicate sau de partidele politice. Un miting „legal”, desfășurat într-un anumit interval orar, cu baloane colorate și fluierașe de bâlci, cu muzichie și șepci cu sigle pare un hibrid între o procesiune religioasă și o paradă gay. Un asemenea miting – legal – nu este unul real. Mitingurile reale sunt mitinguri – precum cele pe care le vedem zilele acestea – ilegale, neautorizate, „anarhiste”. Și prefer infinit mai mult un asemenea miting – ilegal, dar real – celui legal, dar ireal, ireal de ridicol – precum dansul pinguinului-profesor „organizat” de niște sindicate din învățământ ajunse de râsul curcilor.

Mergând pe opțiunea „legalității”, aceleași sindicate au preferat să lupte cu statul în instanță, uitând că cine face legea în țara asta poate să o și desfacă. Ceea ce s-a și întâmplat de fiecare dată: sindicatele din învățământ câștigau în instanță, dar până la punerea în aplicare a deciziei judecătorești, guvernul emitea o altă lege prin care decizia devenea caducă. Sindicatele, de o cumințenie suspectă, transformate deodată într-un fel de organizații advocățești, mergeau din nou la tribunal să ceară de la jude dreptate. Judele făcea din nou dreptate profesorilor, profesorii se întorceau fericiți – în ritm de pinguin – după care din nou Guvernul le tăia – legal – drepturile câștigate în instanță. Iată deci ce înseamnă să renunți la modalitățile specifice de luptă sindicală – iar modalitatea cea mai specifică și cea mai eficientă de luptă sindicală este GREVA.
Dar cine crede că dintr-o asemenea confruntare „autorizată”, „legală”, cu statul va ieși victorios înseamnă că e atât de prost încât crede că într-un război îi poți cere inamicului muniție și alimente. Dacă inamicul ți le dă totuși, înseamnă că muniția e oarbă, iar alimentele – otrăvite…

Mitingul din București este ilegal, neautorizat. Cu derapaje, cu violențe. Neorganizat. Fără revendicări explicite. Fără un program anume. Da, dar tocmai de aceea este unul real, autentic, viu.

Grăbit ca întotdeauna, impulsivul retor Crin Antonescu a încercat să-l transforme într-o manifestație USL. Sunt sigur că nu va reuși sau dacă va reuși mitingul se va dizolva de la sine ca atâtea alte manifestații colorate politic. Ceea ce nu a simțit domnul Crin Antonescu, anume că manifestanții au pentru dumnealui și pentru ceilalți doi membri ai triumviratului USL la fel de puțină stimă ca și pentru domnul Băsescu sau pentru domnul Boc, a simțit – cu antenele ei mult mai fine – camarila jurnalistică a domnului Voiculescu. Dovadă faptul că angajații biroului de presă ai domnului Voiculescu au cotit-o brusc de la o prezentare favorabilă manifestanților la o prezentare în culori sumbre și apocaliptice. Când și-au dat seama (destul de repede) că partidul-presă al domnului Voiculescu nu este câtuși de puțin agreat de manifestanți, aceștia s-au transformat – în relatările Antenelor – din niște eroi care ne aduceau aminte de eroii Revoluției în huligani, vandali, ultrași. Apelurile făcute către massele populare să se alăture manifestanților s-au transformat – pe nesimțite – în apeluri făcute Jandarmeriei să restabilească ordinea și disciplina cât mai repede. Critica la adresa jandarmilor – că sunt prea duri și prea zeloși – și-a schimbat deodată sensul: jandarmii deveniseră prea moi și prea toleranți cu „descreierații”.  Tocmai întoarcerea armelor de către membrii biroului de presă al domnului Voiculescu este dovada cea mai elocventă a faptului că mitingul este o manifestare a unei nemulțumiri sociale profunde, sincere și reale a oamenilor provocată de scăderea – tot mai dramatică – a calității vieții lor și a unei neîncrederi generalizate față de ce se numește – atât de impropriu – „clasa politică”.

Mitingul de la București nu a fost autorizat de către Primărie. Autorizația inițială emisă de către domnul Voiculescu a expirat. Autorizația semnată în grabă de către domnul Antonescu va fi probabil retrasă astăzi sau în cursul zilei de mâine. Ceea ce înseamnă că manifestația din Piața Universității – dacă va continua – va fi de trei ori mai adevărată.

sursa

Occupy Wall Street faza pe cartier :)

Reocuparea caselor luate de catre banci de la oameni, si care acum stau goale.
Cartiere intregi de case sunt goale, in timp ce fostii ocupanti stau inghesuiti in rulote la marginea oraselor, in conditii insalubre.
Miscarea OWS, incepe sa isi cristalizeze sensul, telul si dusmanii. I-a identificat bine, deci e pe un drum bun :)

Zi națională de acțiune pe 6 decembrie. Se demarează o nouă etapă a mișcării Occupy: eliberarea caselor nelocuite și deținute de bănci pentru cei care chiar au nevoie de ele. Băncile au fost scoase pe cauțiune, familiie noastre au fost scoase în stradă!


sursa

Nu ma misc de aici !

Executivii de pe Wall Street beau sampanie in timpul protestelor

Porneste si in America?

Manifestatie azi pe Wall Street impotriva bancherilor care au provocat actuala criza, si care nu doar ca nu infunda puscariile, dar joaca mai departe la ruleta vietile oamenilor, fara a fi deranjati.


Oare unde este democratie si unde este dictatura? Pana si in Egipt populatia a ocupat Piata Tahrir si a dat jos regimul lui Mubarak; in New York nici nu au fost lasati de politie sa se apropie de Wall Street. Poltia a blocat accesul manifestantilor la intrarea in Wall Street.
Postarile pe Tweeter si Facebook au fost blocate, mass-media a impus un embargo total asupra chemarilor la meeting si despre aceasta manifestatie.




Iata si amploare evenimentului, de care televiziunile nu au zis nimic:

Londra, fata cu reactiunea: Daţi afară din locuinţele de stat

Reacţia autorităţilor britanice a fost cumplită pentru cei vinovaţi, în majoritate cetăţeni englezi de culoare şi aflaţi sub limita sărăciei. Guvernul a decis ca toate familiile care au avut vreun membru implicat în evenimentele sângeroase şi care locuiau în locuinţe de stat să fie evacuate. Adică toată familia a plătit pentru că un fiu, frate sau nepot a participat la jafurile şi distrugerile respective. Intervenţia Guvernului a fost pozitivă oprind barbariile, reţinându-i şi arestându-i pe cei implicaţi, însă pedepsirea unor familii întregi este considerată de opinia publică londoneză ca fiind o măsură exagerat de dură. „Nu poţi să dai afară din casele de la stat familii întregi pentru că la acea adresă locuieşte şi câte o persoană implicată în cele întâmplate. Această decizie va face lucrurile să se înrăutăţească, nu rezolvă problema acelor oameni nici măcar pentru moment”, explică Mihaela Elisabeta, o altă româncă având mulţi ani de domiciliu la Londra.

Un alt aspect comentat pe toate feţele de o parte a populaţiei renumitei metropole engleze este legat de faptul că Marea Britanie este, ca orice ţară mare, capabilă de a-şi rezolva singură problemele, fără a fi nevoie de intervenţii din afară, aşa cum se întâmplă în cazurile altor ţări. Se comentează, spre exemplu, că dacă în ţările din Africa – Libia de pildă – sau Iran s-ar fi derulat asemenea evenimente de genul oameilor daţi afară din case, imediat ar fi intervenit Barack Obama şi David Cameron şi ar fi reclamat la ONU abuzurile autorităţilor autohtone faţă de propriul lor popor.  „Dacă preşedintele Iranului ar fi dat oamenii afară din casă, toată opinia publică mondială s-ar fi inflamat. În Anglia însă nu poate exista aşa ceva! Aici englezii au furat pentru bani de mâncare. Acei tineri nu sunt ascultaţi de nimeni, viitorul lor este în ceaţă şi au tras un semnal de alarmă. Din păcate, acum suferă alte sute şi mii de oameni nevinovaţi”, afirmă românca. 

"Manifestările violente au apărut pe fondul lipsurilor cu care se confruntă englezii, în special tinerii, deoarece mulţi dintre ei nu au efectiv din ce trăi de azi pe mâine. A fost vorba despre o reacţie contra Guvernului Cameron, dacă vreţi, pentru că s-a dovedit incapabil până acum să rezolve cele mai acute probleme ale oamenilor, într-o ţară în care inflaţia a scăpat de sub control”.

Pe de altă parte, autorităţile britanice încearcă să abată atenţia opiniei publice de la adevăratul şi fundamentalul motiv al violenţelor înregistrate săptămâna trecută, la Londra, Manchester, Birmingham şi în alte oraşe. „Nimeni nu este de acord cu barbariile, cu jafurile, incendierile şi distrugerile generale care au avut loc, acestea sunt de condamnat. Motivul fundamental al manifestărilor violente nu a fost nici uciderea acelui tată cu patru copii din zona Tottenham, nici că tinerii mascaţi au furat televizoare şi jocuri video pentru a se distra. Motivul este acela că tinerii au jefuit, au furat şi au bătut pe oricine le-a stat în cale, pentru că nu au ce să mănânce, asta-i realitatea crudă.

Nici vorbă de faptul că au furat televizoare şi jocuri pentru a se distra, aşa cum au încercat autorităţile să sugereze. În realitate, aceşti tineri englezi nu sunt băgaţi în seamă de nimeni, iar atunci s-au gândit că este cel mai bun prilej pentru a atrage atenţia asupra situaţiei dramatice cu care se confruntă de ani buni, repectiv cu lipsa locurilor de muncă şi a unei perspective. Ei nu au jefuit magazinele decât în scopul de a vinde ce au furat şi a-şi cumpăra astfel mâncare”, a mai explicat Andrei. 

sursa

Los Indignados au recucerit piata centrala din Madrid

La patru zile după evacuarea de catre poliţie şi o zi după cele mai grave violenţe ale poliţiei de la începutul protestelor, indignados din Madrid s-au întors în piaţă.Au fost lacrimi. Au fost zâmbete. Dar, mai presus de toate, au fost strigate de victorie. După o acalmie de 4 zile cu poliţia, care au evacuat piata marţi,  16.500 de indignados au luat înapoi  piata.


"Soarele a rasarit!", au strigat protestatarii extatic, care cu doar 24 de ore în urmă au fost batuti de  poliţişti după ce au demonstrat în faţa Ministerului de Interne. Marşul  de astăzi a făcut o altă oprire simbolica  în faţa ministerului pentru a protesta împotriva violenţei de aseară. Când oamenii în cele din urmă a ajuns in Puerta del Sol, baloane s-au ridicat în aer şi oamenii au sărit unul în braţele celuilalt în extaz.




Una peste alta, recucerirea pietei este o victorie incredibila a non-violenţei şi un testament pentru curajul şi perseverenţa protestatarilor.
Mişcarea descentralizată, funcţionează ca o hidră: taie-i un cap, şi te vei confrunta în curând cu mii de chipuri supărate pe străzi.




Nu este clar ceea ce  vor face autoritatile în continuare. Marţi, au dat  afara din piata 90 de persoane , dar  vineri au venit  16.500 înapoi în schimb. Acesta este acelasi efect bumerang vazut si la naşterea mişcării 15-M şi în timpul evacuarii Plaça de Catalunya din Barcelona.

Soarele a rasarit. Poporul a strigat. Piata este a noastră.

Anarhism la timpul prezent

Atena. Cartierul Exarhia, Atena. Autoritatile statului, in primul rand politia, apoi bancile, corporatiile,  au fost rejectate, excluse din intregul cartier. Urmarea: s-a instaurat haosul? Dimpotriva. A luat nastere o viata a comunitatii foarte interesanta, vie, s-a iesit din apatia generala a lipsei de speranta instaurata de capitalism, si care se observa mai ales in societatile "zombie" resemnate, ca cea romaneasca.
Dar sa redau pasajul dintr-un jurnal al lui Matt Barett, preluat intr-un foarte interesant articol din Critic Atac:
 versus

Cartierul Exarhia e un exemplu foarte interesant, de fapt cam aici a început totul în 2008 când poliţia a omorât un puşti de 16 ani. Oamenii nu mai acceptă poliţia în cartier, tot cartierul se mobilizează în forţă dacă o echipă a poliţiei îşi ia curajul să intre – până şi pensionarii şi casnicile le aruncă oale şi ghivece în cap de la ferestre. Au ars de atâtea ori băncile până când acestea au plecat din cartier, au îndepărtat toate reclamele comerciale. Oamenii şi-au luat în posesie cartierul, au spart betonul din unele parcări şi le-au transformat în grădini foarte animate, în special serile. Şi să nu vă imaginaţi că e dezastru, dezordine, huliganism, agresivitate, etc. Cartierul e plin de magazine cu cărţi şi discuri de vinil, spaţii ocupate ce funcţionează ca centre sociale, artistice, şcoli publice alternative şi oameni interesanţi. Exarchia e defapt principalul centru studenţesc, politic, activist, artistic şi cultural al Greciei şi probabil al lumii. Matt Barett descria într-un ghid turistic motivul pentru care oficialităţile americane nu recomandă intrarea în Exarchia: “Dacă tinerii americani care vizitează Grecia ar şti despre acest loc ar merge ca musulmanii la Mecca. Aici e noul centru al contraculturii. Exarchia e Ann Arbor, Berkeley şi East Village pe steroizi. (…) Un loc pentru tineri unde poliţia e interzisă? Nu e de mirare că ambasada SUA nu ne vrea aici. (…) Pentru stabiliment e ca un cancer ce trebuie stopat, de aceea poliţia şi trupe speciale aşteaptă tot timpul pregătite la graniţele cartierului.”(1) 

Grecia, azi

Actiuni sub lozinca " Loviti-i unde ii prindeti!", parlamentari "interceptati" pe strada si agresati fizic


Lupte crancene pe strada, in piata centrala a Atenei:

Mama tuturor revolutiilor

Asa e ca nu ati mai vazut asa ceva?
Parca ce e in Yemen nu se compara cu ce am vazut in alte tari arabe :)
Dar na, inca nu au izbandit, caci SUA il sprijina puternic pe dictator.

Rusinos: demonstrantii greci ii alunga pe anarhisti din mijlocul lor

Rusinos: se pare ca grecii nu au invatat mare lucru si nu au tras invataminte din ceea ce li se intampla.
La manifestatiile masive de ieri, i-au insultat si alungat pe anarhisti din mijlocul lor, desi acestia , alaturi de rosii sunt cei ce au aprns scanteia revoltelor.

Proteste violente si greva generala, azi in Grecia

Zeci de mii de greci au iesit, miercuri, in strada, strigandu-si furia fata de masurile de austeritate ale Guvernului de la Antena. 
Furiosi, ei au inconjurat Parlamentul si nu au lasat pe nimeni sa intre si s-au batut cu politistii care incercau sa-i tina in frau.

Activitatea in porturile, bancile, spitalele si companiile de stat din Grecia a paralizat, inca de miercuri dimineata, in conditiile in care principalele doua confederatii sindicale au chemat la proteste fata de noile masuri de austeritate si privatizarile avute in vedere de premierul George Papandreou.

Noile masuri sunt luate in timp ce creditorii tarii,Uniunea Europeana si Fondul Monetal International, dezbat eventualitatea unui al doilea ajutor financiar pentru Grecia si au avut dificultati in a se intelege in privinta modalitatilor de deblocare.


 "Demisia! Demisia!", scandeaza grecii in fata Parlamentului. Multi protestatari au venit cu copiii, tinandu-i pe umeri pentru a-i feri de imbulzeala.

- Mai multi manifestanti au aruncat in masina premierului Giorgios Papandreou cu portocale, a declarat un oficial din politie.

- 5.000 de politisti, inarmati cu bastoane si avand asupra lor scuturi si gaze lacrimogene, au fost adusi pentru a tine in frau demonstrantii.




Χημικά στη Βασιλίσσης Σοφίας de News247

Protestele impotriva opresiunii guvernelor si austeritatii economice se raspandesc in intreaga lume

Brutalitatea politiei se dezlantuie in Spania impotriva demonstrantilor pasnici

Situatia evolueaza dramatic in Spania, desi subiectul e total ignorat si trecut sub tacere de televiziunile internationale si mass-media .
In cursul zilei de azi, politia a folosit violenta exacerbata asupra tinerilor ce ocupau piata si isi exprimau protestul in mod pasnic si neinarmati.
Organele de represiune din Spania nu sunt cu nimic mai breze decat cele ale dictatorilor arabi. Insa sub acest pretext, NATO a atacat tari arabe suverane si independente pentru a aduce "democratia".
Vedem ce democratie este in Europa, chiar in sanul ei, in tari cheie ale Uniunii Europene, ca Spania.
Bine ati venit in Uniunea Europeana democrata, un exemplu de toleranta si libertati civice pentru toata planeta !

P.S. In cursul zilei de azi, in urma interventiei brutale a politiei, 46 de civili au fost raniti. Politia a folosit gloante de cauciuc cu care a tras in civilii Los Indignados, si a impartit cu "darnicie" bastoane in multime. I-a umplut de sange pe multi, dupa cum se poate vedea in imaginile alaturate:

Episcopul Madridului condamna revolutionarii din Spania

Episcopul Madridului si unul din capii Bisericii Catolice Spaniole, considera ca problemele tinerilor Los Indignados sunt in sufletele lor si nicidecum nu sunt economice sau de constiinta.
El sustine ca tinerii trebuie sa caute adanc in sufletul lor si sa-si rezolve problemele, caci acestea nu pot fi rezolvate prin reforme de ordin legal, economic si social.
Hahahahahahhah. Abjectul.
Revolutionarii spanioli care au umplut pietele centrale ale marilor orase de 10 zile in miscari fara precedent impotriva sistemului capitalist, ca urmarea a saracirii accentuate si a degradarii cnditiilor de trai, propun in mod pasnic schimbarea din temelii a sistemului, avansand zeci de propuneri pentru o reforma radicala.
Dar, nu: marele sef peste biserici nu e de acord. Evident, cui sa tina partea , ca doar nu gloatei care isi cere drepturile. El e de partea bancherilor, a politicenilor, a puterii, asa cum a fost dintotdeauna Biserica.
Biserica institutionalizata, partea a elitei dominante, prin natura ei nu poate fi de partea libertatii oamenilor, ci de partea asupritorilor.

http://www.publico.es/espana/378506/rouco-dice-que-los-indignados-tienen-problemas-con-sus-almas

I'm not gonna take it anymore !

Nu suntem marfă în mâinile politicienilor şi bancherilor

Barcelona, 21 mai 2011, Plaça Catalunya

Aproape 5 milioane de şomeri, cu un procentaj al şomajului între tineri de 43% (cu o rată foarte ridicată a şomajului între absolvenți universitari, fără a lua în calcul miile de tineri care realizează munci inferioare pregătirii lor, fiind lăudaţi cu cinism pentru elasticitatea de care dau dovadă). Lângă ei 62-63% dintre angajați trăiesc cu mai puţin de o mie de euro pe lună (conform raportului Ministerului Fiscal, GESTHA), în timp ce retribuţiile managerilor marilor firme din IBEX 35 au crescut cu 45% în ultimii ani, în ciuda măsurilor de austeritate. Mai mult de 230 000 de familii date afară din propriile case pentru incapacitatea de plată a creditului ipotecar, rămaşi pe drumuri însă datori în continuare băncii. În Catalunya, spitalele se închid, conform măsurilor anunţate înainte de alegeri şi puse în aplicare tacit pentru a nu pierde voturi. Universităţile sunt transformate în companii conform criteriilor Bologna, cu facultăţile din domenii umaniste comasate, dacă nu desfiinţate, programele de lucru de 12 ore de multe ori au o remunerație de 6 ore şi un dureros etc… Perplexitatea şi apatia în fața situației s-a transformat în rutina multor oameni. Frica de şomaj, lipsa unei minime solidarizări sociale cu cei concediaţi, masa imensă de lucrători care se agaţă cu disperare de menţinerea postului fiind dispuşi să accepte orice nivel de degradare a drepturilor şi condiţiilor de muncă, culpabilizarea indirectă a angajaților, viitorii disponibilizați, de lipsă de productivitate, încât ei înşişi au ajuns să simtă mai degrabă ruşine pentru situaţia lor decât indignare. Această situație a generat în ultimii doi ani în Spania o atmosferă de disperare lentă şi neputincioasă în care trâmbiţează un singur discurs ideologic: nu există altă alternativă decât strângerea curelei, aplicarea măsurilor de austeritate şi renunţarea la drepturile sociale – sănătate, educaţie, cultură – văzute deja ca nişte privilegii.

 În urma mai multor luni de indignare virtuală prin reţelele sociale, tinerii şi nu numai ei au decis să iasă în stradă: există şi nu se identifică cu un sistem care nu-i mai reprezintă, în care aşa numita democraţie serveşte intereselor financiare. Platforma democraciarealya, (Democraţie adevărată, acum!) a lansat propunerea de a participa la o demonstraţie colectivă în 60 de oraşe ale Spaniei pe data de 15 mai, cu deviza „Nu suntem marfă în mâinile politicienilor şi bancherilor” Deşi se credea ca vor fi mobilizate puţine persoane, se estimează că mai mult de 130 000 de oameni au ieşit duminică în stradă în toată Spania pentru a arăta că sunt cetăţeni, nu doar consumatori şi că doresc o schimbare nu doar cu un caracter electoral, ci o schimbare radicală a sistemului. „El capitalismo necesita un reset” (Capitalismul trebuie resetat) Nu nemulţumirea faţă de un partid sau altul, nu indignarea faţă de măsurile de austeritate, ci un alt model de societate şi sfârşitul sistemului politic bipartid au constituit baza revendicărilor. Menționez că în  Spania există două partide politice la nivel naţional care îşi dispută voturile: Partidul Popular, conservator, adept al politicilor neoliberale şi Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol, aflat acum la conducere. În ultimul timp, datorită lipsei de coeziune a discursului oficial al partidelor politice, platformele Internet s-au transformat într-un spaţiu de dezbatere şi solidarizare pe măsură ce tot mai multe organizaţii au aderat la manifestul mișcăriidemocraciarealya, printre care şi ATTAC. Rezistenţa mişcării și amploarea ei rezindă în faptul că nimeni nu-i reprezintă pe indignaţi. Nu există o ideologie concretă în spatele mișcării, ci doar dorința a mii de oameni de a schimba o situație considerată de discursul oficial ca fiind sigura posibilă. Circulând în reţea, indignarea se gestionează şi se propagă de la sine, nu este direcţionată sau canalizată de un anumit partid politic, ci e o „revoluţie a bunului-simţ” împotriva unui sistem cinic faţă de cetăţeni. Tot mai multe persoane devin conștiente de necesitatea abordării critice a sistemului actual.

Without Masters: The process of recovery companies for their workers in Argentina, 2001-2009

Introduction

From late 2001 and early 2002, sectors of the working class in Argentina staged a very unique fighting experience. The occupation of factories and start production without bosses. In a context of economic crisis, high index of unemployment, bankruptcies and layoffs, thousands of workers are organized to keep their jobs.

The economic and political crisis

Between 1997 and 2001 in Argentina broke a severe economic crisis that impacted heavily on the power bloc. This crisis was surmounted by a popular revolt on 19 and 20 December that, facing a state of siege, was the resignation of President Fernando De la Rua and the opening of a leaderless process in the executive branch of the republic [1 ], and an outpost of the popular struggle. This rebellion ended a series of neoliberal governments in the country, while there was a breakthrough in the popular struggle: neighborhood assemblies and unemployed workers movements recovery of factories and enterprises by the workers.

During the 90's in Argentina had imposed an economic model based on "converibilidad" currency. This means that 1 peso to 1 U.S. dollar equivalent. Clearly, the only way of maintaining this parity was the external credit. When from 97 credit became more expensive, Argentina's economy went into a severe recession. While the economic model had generated a high rate of unemployment (over 10%), the crisis of unemployment soared to over 25%. Many companies went bankrupt bringing more workers into the street. The government's response, following the advice of the IMF and World Bank was implementing the national budget cuts, which worsened the situation of the people. By 2001, Argentina was no longer a haven for investments, which many capital left the country. The government's response was to freeze the bank deposits of savers, a situation that eventually constituted an expropriation of workers and the middle class to save the banking system.

Given this, the bourgeoisie was divided on two programs to overcome the crisis. A party seeking to abandon the "convertibility", devaluing the currency, to make local production more competitive globally. The other part wanted to adopt the dollar as legal tender, making the local economy more dependent on the U.S. economy.

The social situation became intolerable in December 2001. The freezing of bank deposits prevented the workers have their wages. Lack of money supply accelerated the process of bankruptcy and unemployment increased. That was how the day 15 in the slums of large cities began looting of shops. The government responded by declaring a state of emergency (state of emergency), suspending constitutional guarantees people the night of 19 December. After transmission of the presidential message on national TV, the population of large cities began to make the streets, banging pots and pans, chanting "What jerks, what jerks! The state of siege they put it in the ass! "Or" do them all, that there is not one! ", Demanding the resignation of finance minister, the president and all politicians. Thus began the popular rebellion, insurrection feature that ended the presidency of Fernando De la Rua.