FMI vrea modificarea ordonanţei 50. Ordonanţa se referă la comisoanele bancare. FMI vrea să nu se aplice retroactiv. Modificarea ar trebui făcută până la 15 decembrie.
"Aceasta ar fi noutatea care a rezultat din discuţa de azi, că tranşa care ar trebui accesată de România până pe 15 decembrie ar putea să fie acordată sub rezerva rezolvării acestei probleme legată de OUG 50", a spus Viorel Ştefan, care a arătat că şi FMI, şi Banca Mondială, dar şi Comisia Europeană vor un text de lege care să nu conţină ambiguităţi.
El a explicat că una dintre condiţiile pe care FMI le va pune se referă la eliminarea din textul legii a prevederilor legate de retroactivitatea ordonanţei privind creditele pentru populaţie.
"OUG 50 se va aplica în conformitate cu legea pe care Parlamentul o va aproba. Şi este foarte posibil să aducă modificări, modificări care nu exclud varianta ca să se introducă un amendament de eliminare a prevederilor care vizează contractele în derulare. Nu e o decizie, nu e decizia mea, noi suntem în fază de consultări", a spus Viorel Ştefan, după discuţia cu şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks
2 comentarii:
Pasi mici si bine directionati. E mai usor de inserat in felul asta. Finalitatea e clara....
pai da; bancile s-au dus ele frumoasele la FMI sa se planga cum ca uite ce li se pregateste , si nu mai sunt lasate sa fure asa mult.
Si FMI cui sa tina parte , ca doar el e taticul bancilor.
E un nou episod din razboiul de secole "Banci impotriva Oameni"
Trimiteți un comentariu