Ceapa interioara

 Omul este ca o ceapă, exact ca o ceapă; straturi şi straturi de personalitate; şi în spatele tuturor acestor staturi este ascunsă esenţa.

            Acea esenţă este ca goliciunea, vid. Este mai mult ca nefiinţa decât ca fiinţa, pentru că fiinţa are o limitare, o graniţă la ea. Dar acel miez cel mai intim nu are nici o graniţă, nu are nici o limitare, este doar libertate, o curgere liberă a energiei, infinită în dimensiunile sale.

            Dacă cineva nu continuă să-şi decojească straturile de personalitate până la capăt, şi nu redescoperă esenţa sa, el rămâne cu o minte bolnavă. A avea o minte bolnavă înseamnă a fi blocat undeva, îngheţat undeva. Mintea bolnavă înseamnă a fi blocat. Este un impas – este exact cum sună cuvântul: nu poţi să treci prin asta. Eşti blocat. Nu ai o libertate de a curge şi de a fi, şi de a nu fi. Eşti forţat să fii ceva anume. Eşti mai mult ca o piatră tare decât ca un râu.

            Libertatea este sănătate. A fi blocat, înţepenit, înseamnă boală. Şi toată lumea, aproape toată lumea, este bolnavă. Rar se întâmplă ca cineva să-şi facă curaj să pătrundă până la miezul cel mai intim al nefiinţei. Atunci el devine  întreg, sănătos, sfânt.

            Trebuie să înţelegem aceste straturi pentru că însăşi înţelegerea este o forţă vindecătoare. Dacă înţelegi exact unde eşti blocat, blocajele încep să se topească – acesta este miracolul, miracolul înţelegerii unui lucru. Însăşi înţelegerea îl ajută să se topească. Nici un alt lucru nu trebuie făcut. Dacă chiar ştii cu exactitate, dacă poţi să indici unde eşti blocat, unde eşti îngheţat, unde există impasul, atunci doar fiind conştient de el, cunoscându-l în totalitatea lui, începe să se topească.

            A cunoaşte este o forţă vindecătoare. Şi odată ce începe să se topească îţi recâştigi din nou curgerea. Devii curgător!

            Primul strat al personalităţii tale este cel mai superficial – stratul formalităţilor, al sociabilităţii. Este necesar; nu este nimic greşit în el. Întâlneşti o persoană pe drum, cunoşti persoana, dacă nu spui nimic, şi nici el nu spune nimic, nici o formalitate socială nu este îndeplinită, amândoi vă simţiţi stânjeniţi. Ceva trebuie făcut. Nu înseamnă că tu chiar asta vrei să spui, dar este un lubrifiant social; deci primul strat îl numesc: STRATUL LUBRIFIANTULUI. Ajută la reducerea asperităţilor. Este stratul lui: „Bună dimineaţa; Ce faci? Minunat! Bine! Bună vreme! Atunci, ne mai vedem;” acest strat. Asta e bine! Nu e nimic greşit în el. Dacă îl foloseşti, este minunat. Dar dacă eşti folosit de el, şi ai devenit îngheţat în el, şi ai pierdut orice contact cu fiinţa ta cea mai intimă, nu te mişti niciodată dincolo de asta, atunci eşti blocat, ai o minte bolnavă.

            Este frumos să spui „Bună dimineaţa” cuiva, dar o persoană care nu spune niciodată mai mult decât asta este foarte, foarte bolnavă. El nu are nici un contact cu viaţa. De fapt, aceste formalităţi nu sunt un lubrifiant pentru el, dimpotrivă, ele au devenit o retragere, o evitare. Vezi pe cineva, spui „Bună dimineaţa”, ca să-l eviţi, ca să poţi să-ţi vezi de drumul tău, şi el să-şi vadă de al lui; ca să scapi de el.

            Această formalitate socială a devenit un lucru îngheţat la milioane de oameni; ei trăiesc pe acest strat, nu trec niciodată dincolo de el: etichetă, manierism, cuvinte, sporovăială – mereu la suprafaţă. Ei vorbesc, nu pentru a comunica, ei vorbesc pentru a evita comunicarea. Ei vorbesc pentru a evita situaţia jenantă în care îl întâlneşti pe celălalt. Ei sunt oameni închişi. Dacă viaţa lor este o mizerie nu este de mirare. Dacă trăiesc în iad, este evident că trebuie să trăiască în iad. De fapt ei sunt oameni morţi.

            Fondatorul terapiei Gestalt, Fritz Perls, obişnuia să numească acest strat, stratul LAŞULUI; mort, uscat. Mulţi oameni trăiesc în stratul laşului. Toată viaţa lor este doar o formalitate fără rost. Ei nu merg nicăieri, ei sunt blocaţi la uşă, nu au intrat în camera vieţii. Are multe camere, ei doar stau la uşă, pe scări. Treptele sunt bune dacă treci peste ele, sunt periculoase dacă începi să te agăţi de ele.

            Deci ţine minte, o persoană sănătoasă foloseşte stratul formalităţii; atunci este un lubrifiant, este frumos. O persoană nesănătoasă îl face toată viaţa sa; zâmbete – nu crede în ele, râsete – nu crede în ele. Dacă cineva este mort – ea devine tristă, plânge – îi curg chiar lacrimi; totul fals! Ea nu crede în ele. Ea nu crede în nimic. Ea este pur şi simplu mereu în spectacol, mereu expusă. Întreaga sa viaţă este doar o expoziţie. Ea nu se poate bucura de ea, pentru că nu se poate mişca spre interior.

            Formalitatea  nu este o relaţie. Poate ajuta, poate împiedica. O persoană sănătoasă o foloseşte pentru a merge mai în profunzime. O persoană nesănătoasă ajunge blocată în ea. Poţi vedea acei oameni peste tot, zâmbind în cluburile Lions, Rotary. Oameni laşi. Mereu bine îmbrăcaţi, îngrijiţi, arătând perfect în regulă – şi absolut în neregulă. Complet bolnavi. Extrem de nesănătoşi. Dar numai ARĂTÂND.

            Asta devine un tipar fix la ei. Când se întorc de la clubul Rotary sau de la clubul Lions vorbesc cu copiii lor – dar exact la acelaşi nivel. Fac dragoste cu soţiile lor – dar exact la acelaşi nivel. Toată viaţa lor este o un lung şir de manierisme. Cărţile despre etichetă sunt Bibliile, Gita-surile şi Coranurile lor, şi ei cred că dacă îndeplinesc orice  li se cere de către societate, au realizat.

            Acest strat trebuie spart. Rămâi conştient ca să nu fii prins. Rămâi conştient; dacă eşti blocat la acest nivel, devino conştient! Însăşi conştienţa va ajuta blocajul să se topească, să se evapore; şi energia va fi disponibilă pentru a intra în al doilea strat.

            Al doilea strat este al rolurilor şi al jocurilor. Primul strat nu are nici un contact cu viaţa, al doilea strat poate avea uneori sclipiri. În al doilea strat sunt: „Eu sunt soţul, tu eşti soţia; sau „Eu sunt soţia, tu eşti soţul”, „Eu sunt tatăl, tu eşti copilul”, „Eu sunt preşedintele Statelor Unite, Regina Angliei” sau „preşedintele Mao Tze-Tung, Adolf Hitler, Mussolini”, toţi politicienii lumii – trăiesc pe al doilea strat, stratul jocului de rol.

            Fiecare continuă să creadă că el este cel mai mare om din lume. Chiar zilele trecute un sannyasin îmi spunea că a visat că este cel mai mare om din lume. I-am spus: „Nu fi nedumerit, toţi visează acelaşi lucru – cel mai mare om din lume, cel mai mare poet, cel mai mare filozof, cel mai mare aşa şi pe dincolo…”. Stratul egoului – al doilea strat.

            Tu continui să joci roluri. În permanenţă trebuie să-ţi schimbi rolul. Stai în camera ta şi intră servitorul; trebuie să-ţi schimbi rolul în cel al stăpânului, al tiranului. Te uiţi la servitor ca şi cum el nu e o fiinţă umană. Şeful! – Tu eşti şeful, el este o non-entitate. Şi apoi intră şeful tău – deodată rolul se schimbă. Acum tu eşti un nimeni, dai din coadă, a intrat şeful şi tu şezi…

            În permanenţă, douăzeci şi patru de ore pe zi, în fiecare relaţie ai un rol diferit de jucat. Nimic greşit în el, o dramă minunată – dacă nu eşti blocat în ea. Trebuie să fie jucată, viaţa ESTE o mare dramă. În Orient am numit-o LEELA al divinului, joaca lui Dumnezeu.

            Este o joacă; cineva trebuie să joace multe roluri dar el nu trebuie să rămână fixat în nici un rol. Şi, ar trebui să rămână mereu liber de toate rolurile; rolurile ar trebui să fie ca hainele – poţi în orice moment să ieşi din ele. Dacă această capacitate este păstrată, nu eşti blocat, atunci poţi juca un rol – nu este nimic greşit în el. Atât cât durează este frumos, dar dacă devine viaţa ta şi nu cunoşti nimic dincolo de asta, atunci este periculos. Atunci continui să joci o mie şi unul de jocuri în viaţă şi nu vii niciodată în contact cu viaţa. Fritz Perls îl numeşte stratul RAHATULUI.

            Un strat foarte, foarte mare. Mulţi oameni sunt prinşi în el; până la gât sunt plini de rahat. Ei poartă toată povara lumii, ca şi cum întreaga lume depinde de ei. Dacă ei NU SUNT, ce se va întâmpla cu lumea? Va fi un haos. Totul va fi distrus dacă ei nu sunt acolo – ei ţin totul laolaltă.

            Aceşti oameni sunt foarte bolnavi. Primul tip de oameni sunt foarte bolnavi dar ei nu sunt foarte periculoşi. Al doilea strat de oameni nu sunt bolnavi la modul absolut dar ei sunt mult mai periculoşi, pentru că ei devin politicienii, generalii, deţinătorii de putere, milionarii, ei acumulează bani şi putere şi faimă şi una şi alta, şi ei joacă jocuri MARI. Şi din cauza jocurilor lor milioane de oameni nu sunt lăsaţi să aibă nici măcar o sclipire din viaţă. Milioane sunt sacrificaţi din cauza jocurilor lor.

            Dacă eşti blocat în al doilea – devino alert. Aminteşte-ţi mereu că sunt două posibilităţi la fiecare nivel. Primul strat este un lubrifiant pentru un om care îl înţelege; nimic greşit în el, ajută; înlesneşte mişcarea în lume. Milioane de oameni sunt acolo, este mult conflict acolo – e sortit să fie, şi dacă eşti puţin formal cu oamenii, dacă ştii cum să te porţi, ajută – pe tine şi pe ceilalţi de asemenea; nimic greşit în asta. Dar dacă devine totul, atunci totul merge greşit. Atunci medicamentul devine otrava.

            Această distincţie trebuie ţinută minte pe fiecare nivel. Pe al doilea nivel, dacă doar te bucuri de joc, ŞTIIND BINE că acesta este un joc, şi nu eşti serios în legătură cu el – în momentul în care devii serios nu mai este un joc, a devenit realitatea, atunci eşti prins – dacă te bucuri de el ca distracţie: perfect în regulă! Bucură-te de el! Ajută-i pe alţii să se bucure de el; întreaga lume este o mare scenă, dar nu fi serios în legătură cu ea.

            Seriozitatea înseamnă că boala a intrat în fiinţa ta. Acum crezi că asta e totul, a deveni preşedinte al Statelor Unite este totul; te sacrifici pe tine şi pe ceilalţi şi foloseşti tot felul de mijloace pentru a atinge acest scop, iar când este împlinit, descoperi că nimic nu este împlinit. Pentru că era doar pe stratul jocului, un lucru de vis. Când te trezeşti eşti profund frustrat – toată viaţa ta s-a dus, nu ai obţinut nimic.

            Aceasta este frustrarea oamenilor bogaţi. Aceasta este frustrarea ţărilor bogate. Aceasta este frustrarea tuturor celor care au devenit oameni de succes. Când au succes, atunci ei eşuează brusc. Atunci ei ajung faţă în faţă cu faptul că şi-au irosit viaţa într-un joc.

            Ţine minte, fii alert, altfel, dacă nu eşti blocat la primul strat te vei bloca la al doilea.

            Apoi există un al treilea strat: stratul haosului. Din cauza acestui al treilea strat oamenii se tem să meargă spre interior; de aceea ei rămân blocaţi în al doilea strat.

            În al doilea strat totul este curat, clar. Regulile sunt cunoscute, pentru că fiecare joc are regulile sale. Dacă ştii regulile, poţi juca jocul. Nimic nu este misterios în al doilea strat. Doi plus doi fac mereu patru în al doilea strat – nu şi în al treilea. Al treilea nu este ca al doilea, este haos: energie uriaşă, fără nici o regulă!  Ţi se face teamă. Al treilea strat îţi produce teamă.

            De aceea atunci când începi să meditezi, şi cazi din al doilea strat în al treilea, simţi haos. Brusc, nu ştii cine eşti! Lumea lui cine e cine, este al doilea strat, stratul rahatului. Dacă vrei să ştii despre al doilea du-te şi consultă cartea CINE E CINE? Ele sunt publicate peste tot în lume. Numele oamenilor de acolo sunt din al doilea strat.

            În al treilea strat devii brusc conştient că nu ştii cine eşti! Identitatea este pierdută, regulile dispar, un haos extraordinar, un ocean vast pe furtună; minunat dacă poţi înţelege. Dacă nu poţi înţelege: foarte, foarte teribil. Acest al treilea strat, dacă este bine înţeles, şi dacă poţi rămâne atent în el, îţi va da prima sclipire, prima sclipire vitală a vieţii. Altfel o vei lua razna.

            În al treilea strat oamenii înnebunesc. Ei sunt mai oneşti decât oamenii care  aparţin primului şi celui de-al doilea strat. Un om care a înnebunit a renunţat pur şi simplu la formalităţi, a renunţat la jocul de roluri, şi a permis haosului să-l cuprindă. El este mai bun decât politicienii voştri, cel puţin el este mai sincer şi mai adevărat faţă de viaţă.

            Eu nu spun: „Du-te şi devino nevrotic, du-te şi devino nebun”; dar nebunia se întâmplă la stratul al treilea. Toţi marii artişti aparţin stratului al treilea, şi toţi marii artişti sunt predispuşi să devină nebuni. Un Van Gogh înnebuneşte. De ce?  Artiştii, muzicienii, poeţii, pictorii – ei aparţin celui de-al treilea; ei sunt oameni sinceri, mai sinceri decât politicienii voştri, decât aşa-zişii voştri călugări, papi – ei aparţin cu toţii celui de-al doilea strat, jucând un rol . Al treilea strat este format din oameni mai sinceri, mai oneşti dar – pericolul este acolo; ei sunt atât de sinceri şi de oneşti încât se prăbuşesc în haos; ei nu se agaţă de lumea regulilor, şi atunci se află în furtună.

            Dacă cineva poate rămâne alert în al treilea strat, conştient, meditativ – acel haos se transformă într-un cosmos. Este haos pentru că tu nu eşti centrat, nu eşti conştient. Dacă eşti conştient devine un cosmos, o ordine; şi nu ordinea regulilor omeneşti – ordinea lui Tao, ordinea a ceea indienii au numit DHARMA, RIT; ordinea ultimă, nefăcută de om.

            Şi, dacă rămâi alert, haosul este acolo dar tu nu eşti în haos, îl transcenzi – conştienţa este un fenomen de transcendere. Ştii că tot în jur este haos, dar adânc în interiorul tău nu este nici un haos. Brusc eşti deasupra lui, nu eşti pierdut în el.

            Poeţii, pictorii, muzicienii, se pierd în el pentru că ei nu ştiu cum să fie conştienţi. Dar ei sunt oameni mai oneşti. În casele de nebuni din lume sunt mai mulţi oameni oneşti decât în capitalele lumii. Şi dacă se permite calea mea voi transforma capitalele în case de nebuni. Oamenii care sunt în case de nebuni au nevoie de ajutor, au nevoie de Maeştri, pentru a-i duce dincolo de al treilea la al patrulea. Sufiţii au un cuvânt special pentru oamenii celui de-al treilea strat, ei îi numesc MASTAS: nebuni, dar nebuni în iubirea  pentru Dumnezeu. Ei sunt nebuni! Pentru toate scopurile practice ei sunt nebuni. Ei au nevoie de un Maestru care îi poate ţine de mână şi duce la al patrulea. La stratul al treilea este nevoie de un Maestru.

            Dacă aparţii primului strat nu ai nevoie de un Maestru. Dacă aparţii stratului al doilea, nu se pune problema, nu există căutare pentru un Maestru. Numai oamenii celui de-al treilea strat încep să caute, să vâneze, un Maestru, cineva care le poate oferi ajutor în momentele lor de haos.

            În al treilea strat posibilităţile sunt două. Poţi deveni nebun – aceasta este teama, de aceea oamenii se agaţă de al doilea strat, se agaţă în mod profund, de teamă, pentru că dacă îşi pierd punctul de sprijin vor cădea în haos – cu toţii ştiţi asta, că dacă nu te agăţi de roluri vei cădea în haos.

            Joci rolul soţului sau al soţiei; dacă renunţi să mai joci jocul ştii că vei înnebuni. Continui să joci jocul pe care societatea l-a impus asupra ta, de teamă că dacă vei ieşi din el – unde vei ajunge? Renunţi la societate şi ajungi în haos. Atunci orice certitudine este pierdută. Confuzie.

            Deci o posibilitate este confuzia, nevroza, casa de nebuni; altă posibilitate este: dacă rămâi alert, meditativ, conştient, haosul devine extrem de frumos. Atunci nu este haos, are o ordine a sa, o ordine interioară a sa. Chiar şi furtuna este frumoasă dacă poţi rămâne alert în ea şi nu te identifici. Atunci haosul te înconjoară ca o imensă energie ce se mişcă peste tot, şi tu stai chiar în centru, neafectat, luciditatea ta nu este atinsă deloc. Asta îţi dă pentru prima oară o sclipire a ceea ce ESTE SĂNĂTATEA.

            Oamenii care aparţin stratului al doilea doar PAR sănătoşi, ei nu sunt sănătoşi. Forţează-i să intre în al treilea şi vor deveni nebuni. Oameni care sunt în al treilea ŞI conştienţi – ei sunt sănătoşi, ei nu pot fi forţaţi să devină nebuni; nici o situaţie nu îi poate forţa să devină nebuni. Oamenii din al doilea strat sunt mereu exact la graniţă. Un mic impuls – piaţa o ia în jos sau devin falimentari sau moare soţia, sau fiul devine un hippie – şi ei cad în al treilea; devin nebuni.

            Oamenii de pe nivelul al doilea sunt mereu gata să devină nebuni; orice situaţie, doar un mic impuls. Ei fierb la nouăzeci şi nouă de grade; un singur grad în plus este necesar – şi asta se poate întâmpla în orice moment. Şi ei vor fi nebuni.

            Cineva care intră în al treilea, conştient, trece dincolo de nebunie. Apoi, există al patrulea strat. Dacă treci de al treilea, doar atunci poţi intra în al patrulea. Dacă ai înfruntat haosul, dacă ai înfruntat anarhia vieţii interioare, atunci devii capabil să intri în al patrulea.

            Al patrulea este nivelul morţii, planul morţii. După haos trebuie înfruntată moartea – haosul te pregăteşte.

            Pe al patrulea, dacă ajungi, vei avea un sentiment subit de a muri –  mori. În meditaţie profundă când atingi al patrulea strat începi să simţi că mori. Sau – pentru că meditaţia nu este o experienţă aşa de universală – în orgasmul sexual profund simţi de asemenea că mori.

            Peste tot în lume oameni de diferite culturi, limbi, condiţionări, de fiecare dată când simt orgasm, brusc un sentiment al morţii îi cuprinde. Se găsesc chiar oameni care exprimă – în special femeile, când sunt în orgasm profund şi tot corpul lor vibrează cu un ritm necunoscut , este plin de energie vitală, a devenit un dans, femeile din toată lumea se ştie că exprimă cuvinte precum: „Mor! Omoară-mă complet!”

            În tratatele indiene de sex se spune: „Nu ţine niciodată un papagal sau o mierlă mandarin în camera în care faceţi dragoste”, pentru că el poate învăţa, când faci dragoste şi dacă exprimi ţipete de bucurie maximă gen: „Mor!”.

          De aceea femeile au fost reprimate peste tot în lume, în toate secolele, să nu rostească un singur cuvânt – de fapt ele au fost condiţionate să NU aibă orgasm, pentru că este foarte periculos; simţi o libertate asemănătoare morţii. Egoul moare. Deodată întreaga identitate este pierdută. Tu nu mai eşti acolo, doar viaţă vibrând, viaţă necunoscută! Viaţă nenumită! Viaţă care nu poate fi categorisită. Doar VIAŢĂ. Tu nu eşti acolo, valul a dispărut, oceanul este acolo.

            A avea un orgasm profund înseamnă a avea sentiment oceanic de a fi total pierdut. Femeile au fost forţate să nu fie active în actul de a face dragoste, pentru că dacă sunt active sunt mai înclinate – pentru că ele au un corp mai subtil şi mai delicat – să simtă fenomenul asemenea morţii al orgasmului. Ele au fost forţate să nu rostească un singur cuvânt, să nu se mişte; ele ar trebui doar să stea întinse ca un mort, îngheţate.

            Şi bărbatul a devenit şi el conştient că dacă intră cu într-adevăr în mod profund în orgasm, îi dă o experienţă foarte, foarte cutremurătoare, extraordinar de cutremurătoare, de şocantă; este moartea. El nu va mai fi niciodată acelaşi. Aşa că bărbatul a învăţat un orgasm local, doar la nivelul organelor genitale, nu este implicat tot corpul său. Şi timp de secole femeile au uitat complet că pot avea orgasm. Doar cu două secole în urmă am redescoperit din nou că femeia are capacitatea de a avea orgasm; nu numai de a avea orgasm, ci o capacitate de a avea orgasme MULTIPLE; că este mai puternică decât bărbatul, şi poate pătrunde mai adânc în orgasm decât bărbatul – nici un bărbat nu poate concura cu o femeie. Dar asta a fost reprimat şi ascuns timp de secole.

            În Orient femeile au uitat complet ce este orgasmul. Dacă vorbesc cu o femeie indiană, şi folosesc cuvântul orgasm, ea nu poate înţelege – „Ce vrei să spui? Imposibil!” Ea a fost învăţată că doar bărbatul este cel care se bucură de sex, nu femeia; că nu este feminin să te bucuri de el.

            De ce această reprimare? Şi de ce peste tot în lume a fost sexul reprimat atât de adânc? Sexul este similar cu moartea, acesta este motivul. Şi toate culturile reprimă două lucruri: sexul şi moartea. Şi ele sunt atât de asemănătoare încât poţi spune aproape că sunt două aspecte ale aceleiaşi monede.

            Şi trebuie să fie, pentru că prin sex se naşte viaţa; trebuie ca prin sex să şi dispară iar. Sursa originară trebuie să fie şi capătul cercului. Prin sex se naşte valul vieţii – trebuie să se întoarcă în sex din nou. Deci sexul ESTE viaţă şi sexul ESTE moarte.

            Acelaşi lucru se întâmplă în meditaţie. Intri într-o armonie atât de profundă, întorcându-te în interior, încât brusc treci de al treilea strat de haos. Mori! Iar dacă ţi se face teamă, atunci va exista un blocaj. În oamenii care au ajuns să se teamă de meditaţie, şi apoi fac tot felul de raţionalizări ca să n-o facă, există un blocaj. Dar dacă rămâi alert şi permiţi moartea, devii nemuritor. Cunoşti moartea care se întâmplă peste tot în jur, şi tu nu mori. A MURI şi totuşi a nu muri. A MURI ÎN MOD ABSOLUT – şi totuşi viu în mod absolut! Aceasta este cea mai frumoasă experienţă pe care o poate avea un om.

La această a patra etapă din nou două posibilităţi există. Una: dacă într-adevăr devii mort fără conştienţă, atunci vei exista ca un zombie, ca un robot, monoton, cu mintea absentă. Poţi găsi în multe ospicii oameni care aparţin stratului patru, care şi-au pierdut toată viaţa, toată vitalitatea. Ei există, dar existenţa lor este mai mult o vegetare. În Orient avem un nume special pentru acest al patrulea tip care a ratat conştienţa; îi spunem FAKIR. Fakir este un termen sufit: înseamnă un yoghin care a ratat. El a ajuns până la final, şi brusc acolo, nu a putut rămâne alert. Aşa că acum a murit. O parte din fenomen s-a întâmplat, o altă parte nu s-a întâmplat; el a murit şi nu a fost renăscut. El va rămâne absent, el se va uita la tine cu ochi goi. Dacă îi dai mâncare el va mânca, dacă nu îi dai mâncare el va sta fără mâncare zile întregi. El va trăi o viaţă moartă. El este pe treapta a patra, dar a ratat.

De la a etapa a treia un Maestru devine o necesitate absolută. La a patra, fără un Maestru este aproape imposibil. A muri este uşor în ce te priveşte pe tine, dar cine îţi va da renaşterea? Cine te va trage afară din acea experienţă a morţii care este atât de şocantă şi de zguduitoare încât egoul cade pur si simplu?

A patra este experienţa unde simbolul creştin al crucii devine semnificativ. În a patra etapă devine crucea semnificativă; mori. Dar asta nu e totul; Iisus învie; Cruce şi înviere.

Dacă cineva doar moare în etapa a patra, el va trăi o viaţă de zombie.

Se va mişca prin lume ca şi cum e pe jumătate adormit. Ca şi cum ar fi într-un somn hipnotic profund. Beat. Gol. Crucea va fi acolo în interiorul lui, dar învierea nu a avut loc. Dacă cineva rămâne conştient – şi este foarte dificil să fii conştient când are loc moartea; dar lucrând cu un Maestru, încet este posibil. Dacă adormi, Maestrul funcţionează ca o alarmă. El te face atent şi treaz. El îţi dă un şoc, te face atent, iar dacă poţi deveni atent, conştient, când moartea se întâmplă peste tot, devii nemuritor. Atunci el intră în cincilea strat.

Al cincilea este stratul vieţii. Energia devine absolut liberă, fără nici un blocaj. Eşti liber să fii orice vrei să fii. Să te mişti, să nu te mişti: să acţionezi, să nu acţionezi; orice; eşti absolut liber. Energia devine spontană. Dar şi acolo sunt două posibilităţi – pentru ultima oară.

Poţi deveni atât de identificat cu energia vieţii încât poţi deveni un epicurian. Acolo se despart Epicur şi Buddha. Epicurii, CHARVAKAS-ii în India, şi alţi hedonişti ai lumii, care au pătruns cu adevărat până la al cincilea miez al vieţii, au ajuns să cunoască ce este viaţa – şi au devenit identificaţi cu viaţa: mănâncă, bea, fii fericit, a devenit credo-ul lor, pentru că ei nu cunosc nimic dincolo de viaţă. Viaţa este dincolo de moarte. Tu eşti chiar şi dincolo de viaţă. Tu eşti o transcendenţă supremă.

Deci în al cincilea există o posibilitate – dacă nu rămâi alert din nou în al cincilea, vei deveni o victimă a hedonismului. Bun! Ai ajuns chiar aproape de casă; încă un pas în plus – dar atunci te gândeşti: „Ţelul este atins.”

Epicur este minunat. Încă un pas în plus şi ar fi devenit un Buddha. Charvakas-ii sunt minunaţi, un singur pas în plus şi ei ar fi devenit Christoşi. Un singur pas în plus.

În ultimul moment ei au devenit identificaţi cu viaţa. Şi ţine minte, să fii identificat cu moartea este dificil, pentru că cine vrea să fie identificat cu moartea? Este foarte uşor să fii identificat cu viaţa pentru că toată lumea vrea să aibă viaţă veşnică. Viaţă şi viaţă şi viaţă!

Persoana care se întoarce în acest moment pentru a deveni un Epicur, care devine identificat cu viaţa, rămâne trăind o viaţă foarte orgasmică. Tot corpul său funcţionează într-un mod extraordinar de frumos şi de graţios. El se bucură de lucrurile mici: a mânca, a dansa, a te plimba în adierea vântului, în soare; lucrurile mici ale vieţii îi dau o imensă bucurie. Bucuria este cuvântul pentru acest om. Sau îi poţi spune delectare. Dar nu beatitudine, beatitudinea nu este pentru el. El se bucură, dar nu este beatific. Care este diferenţa dintre bucurie şi beatitudine? Când te bucuri de ceva, bucuria ta depinde de acel lucru, este obiectivă. Ai o femeie frumoasă pe care s-o iubeşti, şi simţi bucurie. Dar dacă femeia frumoasă pleacă, coboară tristeţea. Atmosfera este bună, vibrantă, VIE – ai un dans în picioare; dar apoi atmosfera este mohorâtă, înnourată – şi toată bucuria dispare. Omul bucuriei va simţi şi tristeţe. Vor fi suişuri şi coborâşuri. El va merge până pe culme şi se va întoarce în vale. Vor fi zile şi nopţi – dualitatea va rămâne.

Dacă cineva rămâne alert în momentul în care se întâmplă viaţa; lucid, atent, conştient – el transcende şi viaţa; atunci există beatitudine. Beatitudinea este bucurie fără nici o cauză vizibilă,  sau invizibilă. Beatitudinea este bucurie fără cauză. Eşti fericit – indiferent de situaţie. Acum beatitudinea este natura ta, nu ceva care ţi se întâmplă ţie, eşti TU.

Acestea sunt straturile. Şi ele se întâmplă în acest mod pentru că atunci când se naşte un copil EL ESTE VIAŢĂ. Fiecare copil este Epicur. Viaţă pulsând. Energie care se mişcă liber, fără nici un fel de obstacole. Un copil este energie, pură încântare în energie, sărind fără nici un motiv anume, şi atât de fericit, încât nici dacă ai ajunge în paradis nu ai sări aşa – şi el sare pentru nimic anume; sau a adunat câteva pietre colorate şi este pur şi simplu nebun de bucurie. Urmăreşte copiii mici doar stând, fără să facă nimic – şi ei par atât de fericiţi: fără nici un motiv anume!

Când un copil se naşte el are un singur strat, acesta e VIAŢA. Dacă un copil poate deveni conştient el poate intra imediat în starea de Buddha – dar acest lucru e dificil, el nu poate deveni conştient; pentru că pentru a deveni conştient el trebuie să pătrundă în viaţă, în suferinţă; va trebui să adune multe straturi, asta face parte din creştere. De aceea Iisus spune: „Veţi intra în Împărăţia lui Dumnezeu doar atunci când sunteţi precum copiii”, dar el nu spune că vor intra copiii, nu. Oamenii care sunt precum copiii, nu COPIII! Copii nu vor intra. Ei trebuie să crească, ei trebuie să piardă totul pentru a-l recâştiga din nou. Ei trebuie să fie pierduţi în lume, trebuie să uite complet de ei înşişi, doar prin acea îndepărtare, departe, departe, de ei înşişi, suferind mult, se vor întoarce la casa lor, o vor redescoperi – atunci ei sunt PRECUM copiii, nu copii ci precum copiii.

Un copil se naşte cu stratul vieţii în stare de funcţionare. Doar două straturi are un copil: stratul vieţii şi stratul transcendenţei. Transcendentul este centrul, nu un strat; însuşi miezul. Îl poţi numi sufletul, Sinele, sau oricum vrei să-i spui. El are doar unicul strat al vieţii, şi apoi treptat, treptat, pe măsură ce copilul creşte, el devine conştient de moarte. El vede oamenii murind, florile căzând, vede brusc o pasăre moartă, sau câinele a murit – el devine conştient de moarte. Când vede lucruri şi se uită în jur începe să simtă că viaţa trebuie să se încheie într-o zi. Atunci imediat el acumulează un alt strat – acesta este stratul morţii; lui i se face frică de moarte. Acesta este al doilea strat la care ajunge un copil.

Apoi, pe măsură ce creşte, există mulţi TREBUIE şi mulţi NU TREBUIE: ar trebui să faci asta şi n-ar trebui să faci ailaltă; nu i se permite libertate haotică totală, el trebuie disciplinat, forţat – şi el este un haos, libertate totală, el şi-ar dori să nu aibe nici o regulă în lume. Dar asta nu poate fi permis – el devine un membru al societăţii. Deci haosul său, energia sa multidimensională rapidă, trebuie reprimată. Trebuie impuse reguli asupra lui, el trebuie învăţat lucruri – antrenamentul de toaletă şi altele, şi totul trebuie să devină bun sau rău, divizat; el trebuie să aleagă. Un al treilea strat de haos, sau de nevroză, este creat.

Copii care au fost învăţaţi prea multe reguli sunt mai nevrotici; ei poartă mai multă nevroză în interiorul lor; de aceea nevroza se întâmplă doar într-o societate foarte civilizată. Într-o societate primitivă oamenii nu devin nevrotici; regulile nu au fost niciodată prea mult impuse asupra lor, de fapt li s-a permis să-şi păstreze haosul în ei înşişi, puţin. Puţine reguli – atunci puţine posibilităţi de nevroză; mai multe reguli – mai multe posibilităţi de nevroză. Al treilea strat.

Atunci copilul începe să înveţe cum să joace jocuri. El trebuie să joace jocuri pentru că nu i se permite să fie autentic şi adevărat. Sunt perioade în care simte că-şi urăşte mama, pentru că mama sa continuă să-i impună lucruri, dar el nu-i poate spune asta mamei, că o urăşte. El trebuie să spună: „Te iubesc.” Trebuie să-i atingă picioarele, şi să pretindă că o iubeşte în mod profund. Acum încep jocurile – un al patrulea strat. El va juca roluri.

Copiii mici devin politicieni. Tatăl vine acasă şi copilul zâmbeşte, pentru că el ştie că dacă nu zâmbeşti atunci nu poţi obţine îngheţată azi. Dacă zâmbeşti, tatăl devine foarte generos, mâna sa se duce la buzunar. Dacă nu zâmbeşti, el e foarte aspru. Acum copilul a devenit un politician. Uită-te la pozele politicienilor – mereu zâmbind.

Ai văzut pe cineva făcându-şi campanie electorală? El continuă să zâmbească – doar întinde buzele, nici un zâmbet în interior. Uneori se întâmplă să devină aşa un obicei…Am cunoscut un politician – din nefericire într-o noapte a trebuit să dorm cu el – noaptea m-am trezit şi m-am uitat – el zâmbea. Devine aşa un obicei încât nici măcar în somn el nu se poate relaxa. Trebuie că făcea propagandă sau ceva…

Copilul învaţă că trebuie să pretindă. El nu este acceptat aşa cum este. El trebuie să arate că este exact aşa cum ţi-l doreşti tu. El devine divizat: acum are o lume privată proprie. Dacă vrea să fumeze o ţigară trebuie să se ascundă undeva – în garaj, sau se ducă afară pe vreo stradă să se ascundă. Poate că ai văzut un copil fumând, dar întreabă-l şi el neagă pur şi simplu – şi atât de inocent; el spune: „Ce tot spui? Eu? Să fumez? Niciodată!” Şi uită-te la faţa sa minunată, inocentă; el a devenit perfect, un politician, un interpret de rol.

Şi apoi învaţă că jocurile sale se plătesc. Dacă eşti sincer, suferi. Dacă devii expert în minciuni, se plăteşte. Acum învaţă căile lumii nebune. Un al patrulea strat al jocului de roluri.

Apoi un al cincilea – al formalităţilor. Vine cineva, şi el urăşte persoana respectivă, dar familia spune: „Este un musafir şi trebuie să îi urezi bun venit; nu doar să-i urezi bun venit ci trebuie să-i dai şi un un pupic.” – şi el urăşte ideea în sine; „dezgustător!”. Dar ce să faci? Un copil este neajutorat, lipsit de putere. Tu ai putere, familia are putere, îl poţi zdrobi. Aşa că el zâmbeşte, şi pupă, şi spune bună dimineaţa, fără să creadă o iotă; acum creează un al cincilea strat.

Acestea sunt cele cinci straturi. Trebuie să mergi înapoi, la sursa orginară. Asta este ceea ce Patanjali numeşte PRATYAHARA, a te întoarce la starea originară. 

Atunci, când toate straturile din ceapa ta sunt decojite – este un lucru dificil, chiar să desfaci o ceapă obişnuită este dificil, îţi vor da lacrimile, şi când decojeşti ceapa propriei tale personalităţi, multe lacrimi vor fi acolo; este greu, este dificil, dar TREBUIE făcut, altfel trăieşti o viaţă falsă, şi trăieşti o viaţă bolnavă.

 (Sursa: Osho, Tao- the three treasures, vol. 4, ch. 5)