Downshifting

La 33 de ani, Monica Izvănariu a ales să pună punct unei cariere de economist într-o multinaţională. Acum trăieşte după propriile reguli. Şi-a schimbat brusc stilul de viaţă, dar e fericită. Nu mai are parte de stabilitate financiară, însă nu regretă. La fel ca ea au făcut mulţi tineri din întreaga lume.

Vara lui 2010. Monica Izvănariu are 33 de ani, un job stabil într-o multinaţională cu sediul în Timişoara, un salariu bun, un pudel negru şi o mare pasiune pentru muzică. Mulţi dintre colegii de birou sunt mai mereu nemulţumiţi, timpul liber aproape că-i lipseşte, iar de muzică, abia mai are vreme. Are în faţă, de dimineaţa până seara, mult mai multe cifre decât note muzicale. Sunt deja zece ani de când a început să lucreze ca economist, iar ultimii trei ani i-a petrecut în birourile departamentelor financiar-contabile ale unora dintre cele mai importante multinaţionale cu sediul în Timişoara.


„Ajunsesem într-un moment de uzură maximă şi ­m-am întrebat dacă merită ­să-mi irosesc viaţa", îşi aminteşte Monica ziua în care a luat decizia de a pune punct activităţii sale de până atunci şi de a o lua de la capăt, de această dată făcând ceea ce-i place. „Ceea ce făceam nu mă reprezenta. Aveam, de mulţi ani, alte pasiuni", explică tânăra motivul pentru care, undeva la mijlocul lunii august, s-a dus la birou şi a anunţat că pleacă din companie.

Când au auzit că-şi dă demisia, colegii au întrebat-o pe loc: „Unde pleci? Când începi lucrul acolo?", povesteşte tânăra. „Nu înţelegeau că plec pentru un alt stil de viaţă", mai spune Monica. Familia şi prietenii i-au spus că e nebună şi au sfătuit-o să termine cu prostiile.Punea capăt unui drum fără a avea nişte obiective clare referitoare la etapa spre care păşea, dar având convingerea că merită să-şi trăiască viaţa aşa cum îşi doreşte, chiar dacă asta înseamnă să renunţe la o sursă de venit stabilă.


Vara lui 2011. Monica Izvănariu are 34 de ani, îşi face singură programul de lucru.
Recunoaşte că anul ce a trecut nu a fost simplu din punct de vedere financiar, dar că, în schimbul sacrificiului pe care l-a făcut, a avut parte de satisfacţii incomparabile cu cele oferite de un salariu de economist, adică aproximativ 800 de euro lunar în Timişoara. „Văd o mulţime de oameni frustraţi la locul de muncă, dar care nu pot face mici compromisuri. Nu ar renunţa la un job bine plătit, care nu le oferă satisfacţii, în favoarea unuia mai prost plătit, dar care să-i mulţumească", spune Monica, adăugând că mentalitatea oamenilor trebuie să evolueze. Tânăra explică însă că povestea ei nu este o formulă de succes general valabilă, care funcţionează pentru toată lumea. „Sunt convinsă că sunt oameni din domeniu cărora chiar le place ceea ce fac. Am, de exemplu, o fostă colegă pasionată de contabilitate, care e mulţumită lucrând în acest domeniu. Sunt mulţi oameni care ar vrea să facă ceva şi îmi cer să le prezint o formulă de succes. Trebuie să caute ceea ce li se potriveşte", mai spune tânăra.


"Downshiftingul s-a născut din refuzul societăţii occidentale de a deveni sclavul valorilor materiale şi de a-şi consuma toată existenţa alergând dupa bani, după o poziţie ierarhică.''
Aurora Liiceanu psiholog


În România însă, mulţi dintre angajaţi ar vrea măcar câteva luni libere de la viaţa agitată. Puţini îşi permit însă acest lucru. „Principala barieră care îi opreşte este reprezentată de bani. Responsabilităţile zilnice şi lipsa unor bani economisiţi le dărâmă planurile", spun specialiştii în resurse umane. În cazul antreprenorilor, situaţia este şi mai delicată: aceştia nu-şi permit să închidă o afacere în care au investit timp şi bani. 


... comentarii cititori:


- Pe mine ma distreaza disperatii astia care-si dau seama ca si-au fu tutviata abia cand le cad dintii din gura si isi dau seama ca desi muncesc de ani si ani, nu au aproape nimic. Si dupa ce ca si-au batut joc de viata lor, nici macar nu recunosc ca au gresit !Saracii ! Am amici, prieteni si prietene ce s-au trezit abia la 30 si ceva si au luat-o de la capat. Ce trist ! Viata inseamna si altceva decat sa muncesti de la 9 am la 10 pm, dragilor ! Faceti-o cat mai eveti timp !


trist e si motivul dupa care fugim dupa bani si muncim din noapte in noapte: sa ne luam alta plasma, alta mobila, alta masina si mai full ca ultima.daca am putea sa nu mai dam bani pe chestiile astea, de care oricum nu ne bucuram, am descoperi ca se poate trai si cu un salar mai mic.problema va fi cum sa rezistam la atacurile din parte socrilor si parintilor: uita-te baitul vecini a venit cu o masina nou la masa de pasti voi de ce ati venit cu ratb si asa mai departe.eu mi-am ales viata din liceu si am reusit: sint medic veterinar la tara.sint zile cind muncesc de dimineata pina seara, dar si zile libere.muncesc in aer liber,mai schimb o vorba cu cumetrile pe la porti si asa mai trece o zi.


felicitari tipei! Multinationalele sunt fabrici cu birouri! aveti grija! si eu am iesit din sistemul asta, dar mi-am facut firmele mele in domeniul meuu preferat si incerc sa respect angajatii din acest punct de vedere. haituiala asta e buna pe termen scurt am si eu ceva preteni de multinationale. Efectiv sunt sedati, drogati si cu creierii spalati, dar e treaba lor! Spor


O poti lamuri si pe fosta mea nevasta ? Muncea aproximativ 18 ore, zilnic. Nu existau sambete sau duminici. Totul se rezuma la munca. Cand nu a mai facut fata, a renuntat si la familie. Ultimii ani i-a petrecut prin spitale. Probleme cu stresul, ceva la coloana (scaunul de la birou), distrusa psihic, dar...cu 3000 de euro in fiecare luna. 
A, au dat-o afara.... Daca poti vorbi cu ea, poate intelege !


Am un amic "computerist" ceva de genul programator sau asa ceva, ca nu ma pricep in domeniu , cistiga o caruta de bani ,la o multinationala, cam 2000 Euro / luna dar e complet terminat,fizic si psihic, la 42 de ani, arata ca bunicul si si-a pierdut complet mintile, de cite ori suna chiar si mobilul ,se ridica in picioare crezind ca e seful si-l vede ! Am ramas uluit cind, odata, fiind la el in casa , l-a sunat chiar seful lui si s-a sculat in picioare sa vorbeasca si-i transpirasera palmele de emotie !!! E ca un animal complet dresat !!!! Astia NU mai sint oameni, devin roboti, sclavi !!!


O multime de tineri sunt prinsi de mirajul celor 600 de euro pe care ti-i da (de obicei) o multinationala. Si asta chiar in orase mari, ca Bucuresti, unde 300 se duc pe chirie si facturi. Momentul cand realizezi ca viata e mai mult decat sclavagismul asta imbacat la patru ace e o adevarata revolutie personala.


A comenta despre viața într-o multinațională,e un soi de disidență. Nu există viața mai josnică,chinuită,anxioasă,lineară(în plan personal)și mai disperantă.Sistemul de autoreglaj,al acestei societăți capitaliste,te implică din primul moment până la ultimul ,adică,până la cimitir.Totul,dar totul,se rezumă la enorma vanitate umană.Lăcomie.Pentru un job,pentru bani,pentru mașini,pentru un viitor comun creat pentru americani.România s-a trezit,numai,după ce oameni tineri ( să mori la 27-33 de ani de stres ?) și-au încheiat socotelile cu viața.Concluzia e că nicio avere,niciun salariu din lume nu merită la schimb,viața ta,familia ta. Oameni buni,meditați,regăsiți-vă și părăsiții pe acești seniori ai sclaviei moderne !Se vor găsii alții să vă ia locul.Vai de capul lor ! Peace sisters and bro !


Majoritatea dintre noi nu muncesc , sa traiasca mai bine. Majoritatea muncesc, si se chiniue sa munceasca pentru a trai mai bine ca ceilalti. Sau macar sa dea aceasta impresie. Sapam colegii, facem ochi dulci "sefului", copromisuri , munca pana la epuizare, etc. Pretul de a da impresia ca esti cu un pas inainte, sant : neglijarea familiei, depresii, epuizarea fizica si nervoasa, izolarea de prieteni si rude. Cine castiga si cine pierde? Castiga Psihiatrul si Farmacistul , si nu in ultimul rand Statul ,care are grija sa mulga destul de mult din munca si chinul tau.


Si eu sunt bantuita de ideea downshiftingului. Au fost luni cand am muncit si 18 ore pe zi. Nu se merita. Simt ca viata trece pe langa mine fara sa ma bucur de cresterea ierbii. Si toate pentru ca eu sunt cea care intretin familia. Nu mai am mult si voi stopa acest lucru.
Am o prietena disperata dupa munca, are 32 de ani si arata de vreo 50, vorbeste numai despre serviciu. Toti prietenii au inceput s-o ocoleasca (biroul ei e centrul universului, principala tema este cum i-a facut praf, ce a tipat la ei - daca o lasi sa dezvolte subiectul tipa si la tine). Fetita ei are obezitate si o boala de piele pe fond de stress. A invatat limbi straine, stie de toate, fara ea la serviciu toate proiectele ar ingheta. Nu-si ia o zi de concediu. E angajatul ideal. I-am sugerat bland sa mai nasca un bebe si sa se salveze de la 16 ore munca/zi. A pufnit-o rasul. Nici gand! Ii place sclavia si pace. Pt 2000 ron.


Cu ceva timp in urma si eu ma hraneam cu munca! nu in multinationala dar castigam f bine. nu aveam familie, catel, nici vecinii nu mi-i cunosteam. dar eram fericita cu familia de la servici unde se lucra mult dar intr-un mediu f placut. Cu toate acestea am lasat totul balta, m-am maritat, am facut un copil si acum ma gandesc sa ma angajez din nou dar maxim un part time ca sa am bani de cadouri ptr cei dragi. Nu imi mai cumpar haine de firma dar cand ma joc in parc cu copilul, chiar nu-mi servesc. nu mai fac tratamente cosmetice costoase dar la cat sunt de relaxata nici nu imi mai sunt necesare. arat cu 10 ani mai tanara decat varsta din buletin. mananc mai rar si mai putin dar nu mai dau banii la doctori. etc etc


sursa