luni, 9 aprilie 2012

Isarescu- vinovat de scaderea salariilor, cresterea TVA si inghetarea pensiilor

”Guvernatorul Băncii Centrale a României a ţinut leul tare, ceea ce i-a ajutat pe unii datornici la bănci. Economia românească s-a dus în jos şi leul a rămas breaz. Dacă domnul Isărescu  îi dădea drumul nu ar fi fost 700.000 de oameni care nu pot plăti creditul, ci 1,4 milioane. Faptul că nu sunt 1,4 milioane, ci doar 700.000, este pentru că domnul Isărescu a reuşit să convingă Guvernul să plătească ceilalţi. Nu cei din parohia lui, adică debitori şi băncile, ci cei care nu aveau nicio legătură cu povestea asta, adică contribuabili, salariaţi.


Cine a plătit creditele? Salariaţii, prin tăierea salariilor, pensionarii prin îngheţarea pensiilor şi contribuabilii, prin creşterea TVA. De ce? Ce vină am eu în calitate de contribuabil să plătesc pentru cei care s-au împrumutat la bănci? De ce să plătesc eu pentru ei şi pentru bănci? Oare nu vedem acest lucru? Cei care au luat credite au împărţit cu mine beneficiile? Cineva trebuie să plătească. La noi au plătit pensionarii, salariaţii şi contribuabilii în locul debitorilor la bănci.


Banca stă aici şi aşteaptă să-şi ia banii, apoi o să decidă dacă mai rămâne aici. Nu o să stea încă 20 de ani ca să plătească clientul. Băieţii ăştia sunt colonialişti. Ei nu au timp de pierdut. Noi suntem o colonie şi băncile, care sunt toate străine, se comportă cu noi ca şi cu o colonie”.
Ilie Serbanescu

Niciun comentariu: