Pacatul originar

Pentru prima oara am sentimentul ca suntem pe drumul cel bun. Pareri de genul “e greu sa gasesti teren la tara in Romania,” chiar daca vin din experienta celor ce au mai cautat, nu mai ma descurajeaza.

De-a lungul intregii saptamani am vizitat mai multe sate. In unele, nici macar nu ne-am oprit sa intrebam. Dar in altele, de exemplu in Cristesti, judetul Alba, as fi ramas pentru totdeauna.

Cristesti, ca multe alte sate din Tara Motilor, e un sat rasfirat, cu case putine, presarate printre coline. E aproape de Rosia Montana, dar nu chiar atat de aproape ca sa intre in obiectivul celor de la RMGC. Suficient de aproape insa, ca umbra Rosiei Montane sa se rasfranga si asupra lui, imprastiind mirajul platilor mari si otrava zvonurilor.

Locuitorii sunt oameni simpli. Impotmoliti in saracie, penduland intre frustrarile zilei de azi si nostalgia “traiului bun” de pe vremea lui Ceausescu, sunt incapabili sa vada si sa aprecieze ceea ce au.

Aerul curat, frumusetea locurilor, cerul atat de plin de stele cun nu-l poti vedea niciodata in oras, astea deja s-au pierdut in fundal. Nu le mai vad. Ei isi doresc drumuri bune, case mari si masini de fala.

“La tara e greu… trebuie sa ai grija de animale, sa le hranesti, sa cosesti, sa le cari apa, sa le mulgi… ai tot timpul de lucru… La oras e mai usor: lucrezi opt ore pe zi (ca si cum te-ai teleporta pana la locul de munca) si gata, te bagi in apartament (ce sinistru suna) si nu mai ai nimic de facut.” Cam asa arata descrierea idilica a vietii la oras, descrisa de o femeie din Cristesti.

Colindand prin sat, am dat peste un loc de care m-am indragostit: o casa mica, cu “avere” de doua hectare si ceva chiar in jurul casei, plus inca alte cateva hectare mai aparte. Chiar langa casa, trei brazi falnici strajuiau un mic izvor, amenajat cu cine stie cate zeci de ani in urma… avand alaturi o cruce de fier si o bancuta mica de lemn. Apa care se prelingea din izvor isi croia drum printre ierburi inspre o mica vale, locul perfect pentru un iaz natural, a la Sepp Holzer.

Am baut apa din izvor, ne-am umplut sticla si am stat pe bancuta. Proprietarul acelui loc mirific, ne-au spus oamenii locului, e plecat in strainatate…

M-am uitat la minunatiile din jur, pana mi s-a umplut sufletul de frumos si de jale. Ce destin ne mana pe noi, romanii sa intoarcem spatele acestor comori si sa ne cautam alt rost prin tari straine?

Cum sa fac sa le trasmit oamenilor acest adevar atat de simplu si evident:

A trai este mai bine decat sa supravietuiesti!

Privind la satul aproape pustiu, m-am gandit la ceva citit recent, definitia pacatului data de Eckhart Tolle.

“Conform invataturilor crestine, starea colectiva normala a umanitatii este cea de “pacat originar.” Cuvantul pacat a fost foarte gresit inteles si interpretat. In traducere literala din greaca veche, in care a fost scris Noul Testament, a pacatui inseamna a rata esentialul existentei umane. Inseamna a trai fara pricepere, orbeste si, din aceasta cauza, a suferi si a provoca suferinta.”

Am avut un sentimet puternic de ratare a esentialului. Pacat, oameni buni, pacat!

Oricum, posibilitatea de a cumpara teren aci exista. Nu vreau sa atarn doar de un singur loc, oricat de mult mi-a placut. Stiu sigur ca voi iubi orice loc in care ma voi stabili. Pana atunci ma bucur de calatorie, stau de vorba cu oamenii si incerc sa le trasmit macar o parte din viziunea si ideile mele. Celor care ma asculta, vreau sa le tramsit macar atat: e timpul sa cautati o cale prin care banii sa vina la voi, nu sa va imprastiati voi dupa bani in toate colturile lumii. Si, slava Domnului, exista destule moduri.

Visatoare? Poate…

Dar stiu un lucru:

“Those crazy people who believed they will change the world – they actually changed it!”

sursa