Săraci, dar capitalişti

România, obedienta piaţă de desfacere 

“În vidul ideologic de după 1989 a fost propus, cu mult succes, neoliberalismul. S-a spus că pieţele sunt cel mai eficace mijloc. Traumatizaţi de un stat care se ocupa de toate, oamenii au văzut într-o piaţă în care statul era complet absent soluţia, miracolul şi calea viitorului”, ilustrează profesorul universitar canadian Yvan Allaire, începutul odiseei capitaliste a statelor foste socialiste, într-un interviu realizat de Nicolae Dărămuş în 2011.

“S-a creat un sistem extrem de nociv pentru societate, în care funcţiile naţionale nu mai au niciun rol, sunt considerate ineficiente şi o piedică în calea comerţului. Se spune că guvernele sunt incompetente şi corupte şi, cu cât au un rol mai limitat, cu atât mai bine. Se sune că resursele naturale trebuie să fie vândute oricui vrea să le achiziţioneze. Guvernele au doar rolul să dereglementeze şi să privatizeze totul, pentru că întreprinderea privată este întotdeauna mai eficientă. Toate serviciile publice, inclusiv şcolile şi serviciile de sănătate trebuie să fie supuse “particularilor”, care sunt întotdeauna mai pricepuţi şi mai eficienţi. Vedem un păianjeniş extraordinar. Dacă acceptăm doar această dogmă, consecinţele sunt catastrofale pentru o societate. În loc să fie stăpâni, oamenii devin chiriaşi în propria lor ţară, sunt la discreţia fluxurilor de capital străin care intră şi ies din ţară dupa propriul interes, subordonând intereselor lor guvernele”, spunea Allaire.

Europa dublelor standarde

Nu toate guvernele din UE se întorc către Mecca privatizărilor. Finlanda, un stat membru UE din 1995, membru al grupului euro şi cu un cuvânt important de spus în privinţa noilor membri (Finlanda s-a opus, în primă fază accederii României şi Bulgariei în Schengen), nu are o politică de privatizare.

Guvernul finlandez distinge între trei mari ramuri ale economiei când vine vorba despre eventuale privatizări. În primul grup intră industria energetică, loteria, pariurile sportive şi comercializarea alcoolului. Toate întreprinderile din acest domeniu sunt considerate strategice şi nu pot fi privatizate decât parţial. Este important de notat că troica FMI-Comisia Europeanî-Banca Centrală Europeană cere acum Greciei să privatizeze distribuitorul naţional de gaze, cel de apa din marile oraşe, şi loteria naţională.

În al doilea grup, guvernul finlandez include industria chimică şi a metalelor, care nu pot fi privatizate integral. Statul poate, în mod excepţional să-şi reduca sub 50% participaţia în aceste sectoare. În ce priveşte băncile, industria hârtiei şi multe alte ramuri, acestea pot fi privatizate integral.

Cooperativele agricole, o noţiune care a ajuns de temut dupa 1990 în Europa de Est, include 75% dintre fermierii din Franţa. “În Finlanda cooperativele, şi aici vorbesc de cele mai mari, făcând parte din „top 300″ din lume ca venituri, reprezintă 23% din PIB; în Elveţia 28%; 46% în Franţa. Cooperativele sunt prezente în sectoare foarte precise: 30% în sectorul agroalimentar, 23% în comerţul de detaliu, 22% în asigurari şi 19% în sectorul bancar”, spunea profesoara universitară Mihaela Fîrşirotu, în interviul menţionat

Agricultura, sector strategic, dar scos la vânzare din 2013

“Aveţi un sector agricol perceput ca o slăbiciune a economiei, pentru că mulţi oameni sunt încă agricultori pe mici terenuri, dar cest lucru poate sa devină forţa strategică a României. Nu trebuie să vă fie frică să puneţi în practică legi de protecţie. Vin din Canada, o ţară liberală. Cu toate acestea, în Quebec nimeni nu poate vinde terenul agricol decat cu aprobarea unei comisii, iar aprobarea este foarte greu de obţinut. Apoi, vânzarea terenurilor către persoane care nu sunt din Quebec este interzisă fara autorizarea acelei comisii. Dacă vrei să schimbi destinaţia terenului trebuie să faci o demonstraţie foarte argumentată”, spunea profesorul Yvan Allaire.

Lucrurile stau însă cu totul altfel în Romania. Prin tratatul de aderare la UE, Bucureştiul s-a obligat că va liberaliza piaţa terenurilor agricole începând din 2013. Cetăţenii europeni şi companiile din UE, rezidente sau nu în România, vor putea sa cumpere neîngrădit terenuri agricole în România. Iar la aceasta se adaugă şi politica statelor din Golf de a face demersuri pe lângă guvernanţi pentru a arenda pe termen lung terenuri în România.

Ipocrizia Bruxeless-ului

Mergând către sistemul bancar, UE a interzis României să recapitalizeze CEC-ul singura mare banca autohtonă, în timp ce mantra occidentală era salvarea economiei prin recapitalizarea băncilor private, nu numai a celor de stat. UE nu a intervenit în vreun fel în momentul în care banca franco-belgiană Dexia a primit un imprumut de 7 miliarde de euro din partea statului, în 2008, şi când a fost parţial naţionalizată, în 2011. Dexia a luat naştere prin fuziunea Credit Communal din Belgia şi Credit Local din Franta şi este cunoscută pentru relaţia privilegiată cu birocraţia din Belgia.

Privatizările mai mult sau mai puţin impuse ca o conditie a aderării la UE au transformat nu numai România, ci si statele din regiune în simple pieţe de desfacere. Comisia Europeană a început să investigheze, în urmă cu o săptămână, decizia guvernului de la Budapesta de a interzice construcţia de mall-uri şi hipermarketuri până în 2014. Ceea ce este numit de Budapesta o măsură de încurajare, chiar şi temporară, a micilor afaceri autohtone, la Bruxelles este sinonim cu impiedicarea liberei circulaţii a serviciilor.

Estul Europei, o obedientă piaţă de desfacere

“România a fost transformată doar într-o piaţă de desfacere pentru alţii. Suntem foarte mândri acum că au crescut exporturile. Ele au crescut pentru că cererea internă este foarte slabă, din cauza măsurilor de austeritate. Dacă însă vor creşte salariile, importurile vor creşte şi vom avea din nou dezechilibrele economice despre care vorbeam. Ideea este că trebuie să acorzi unei ţări timpul necesar să-şi creeze condiţiile pentru a deveni competitivă, pentru a-şi construi economia care i-ar permite să aibă un avantaj comparativ. Nu o pune însă în competiţie cu ţări dezvoltate, este nedrept”, spune Mihaela Fîrşirotu.

Toate fenomenle de mai sus pot apăsa pe umerii populaţiei, iar la aceasta se adaugă şi noul cod al muncii. “Sindicatele au cerut românilor să iasă în stradă, dar mai nimeni nu a ieşit. Aceasta dupa un an de austeritate şi suferinţă. Responsabilitatea se află şi pe umerii poporului”, spunea Mihaela Fîsrşirotu în 2011. The Economist se întreba, în urmă cu un an, cum de românii nu s-au revoltat după masurile deausteritate care au fost impuse ţării, dacă în Grecia, în Marea Britanie, acest lucru s-a întâmplat. The Economist mai remarca că lipsa de opoziţie faţă de măsurile de austeritate va încuraja noi măsuri de acelaşi gen.

Politicienii, clienţii “pieţelor”

Profesorul Yvan Allaire identifica însă o soluţie politică la aceste probleme-marja de acţiune pe care o permit legislaţia europeană şi tratatele de aderare. Această libertate de manevră este însa cu mult redusă, atât timp cât liderii marilor state europene invocă necesiatea acţiunilor rapide, impuse de criza economică, acţiuni lipsite de controlul democratic al Parlamentlui European şi al celor naţionale. Este cazul Tratatului fiscal european semnat de toate statele UE, cu excepţia Marii Britanii şi a Cehiei.

Yvan Allaire atrage atenţia asupra a ceea ce clasa politică, care ar trebuie sa speculeze în interes naţional legislaţia UE, tinde să devină. “Beneficiarii dereglementarii pieţelor reuşesc să menţină acest sistem mai mult decât am vrea noi, prin influenţa pe care banii o exercită asupra clasei politice şi asupra propagandei. Nu este vorba atât despre corupţie, cât de sprijinul financiar pe care îl acordă partidelor politice. Într-un univers urbanizat se câştigă alegerile cu televiziunea, iar televiziunea costă mult-cu cât am mai mulţi bani pentru propaganda la televiziune, cu atât am mai multe şanse să câştig alegerile. Nu este coprupţie în sensul propriu al cuvântului, este un mecanism care implică un sprijin financiar special. Se poate menţine astfel un sistem care este foarte periculos.”

O criză provocată de cupiditate

“Există o mare diferenţă între pieţele pentru bunuri şi servicii şi pieţele financiare.Noi suntem susţinători ai pieţei, credem că pieţele, cum ar fi pieţele de bunuri şi servicii oferă soluţii bune în nenumărate situaţii. Pieţele financiare funcţionează însă după o logică diferită, care nu are nimic în comun cu pieţele de bunuri şi servicii”, spunea Yvan Alaire.

“Nu s-a înţeles acest lucru; s-a spus: liberalizăm totul, deci şi pieţele financiare. Rezultatul? S-au creat nişte “inovaţii financiare”, nişte scamatorii financiare. Acestea au adus câştiguri incredibile unor oameni care, datorită banilor, au dobândit şi putere politica. S-au facut mulţi bani în sectorul financiar şi parte din bani au fost reinvestiţi în politică pentru a obţine garanţia că sectorul financiar nu va fi reglementat, că nu va fi supus niciodată regulilor. Drept urmare, s-a creat o criză financiară.”

Pentru ca sistemul să nu se prăbuşească, pentru că băncile să nu dea faliment şi să nu se producă o catastrofa economică, guvernele au intervenit masiv pentru a salva băncile, ceea ce a consus la îndatorarea statelor. Multe state s-au îndatorat astfel la aceleaşi bănci care au creat problema. Aceste bănci au cerut guvernelor să le protejeze împrumuturile pe care le-au acordat. Pentru aceasta, guvernele au recurs la măsuri de austeritate pe seama populaţiei, pentru a salva aceleaşi bănci care sunt la originea problemei. “Este o ironie tragică. Aceasta se poate vedea în mod clar astăzi”, remarca Allaire.

Ungaria: "Nu vom fi o colonie!"

Dictatura UE, tot mai vizibila! S-a trecut de la  intimidari voalate, la amenintari tot mai fatise fata de tarile care ies  din pluton si incearca sa isi apere interesul national.

Orban (premierul Ungariei):  "S-au mai uitat la noi aşa în 1848-1849, când Europa devenise tăcută, dar apoi lumea feudalistă s-a dezintegrat peste tot în Europa şi în locul ei au apărut naţiunile puternice. S-au mai uitat aşa la noi şi în 1956, dar tirania comunistă, căreia i-am înfipt noi primii un ac, până la urmă s-a prăbuşit, permiţându-i Europei să se reunifice. Programul politic şi intelectual din 1848 a fost următorul: NU vom fi o colonie! Programul şi dorinţa ungurilor în 2012 sună cam aşa: NU vom fi o colonie!”.

”Suntem mai mult decât familiarizaţi cu caracterul asistenţei tovărăşeşti nesolicitate, chiar dacă ea vine îmbracată într-un costum elegant şi nu într-o uniformă cu epoleţi. Vrem ca Ungaria să se învârtă în jurul propriei axe, de aceea ne vom proteja Constituţia, care este cheia spre un viitor sigur ."

"Dacă nu vom acţiona din timp, întreaga Europă ar putea deveni o colonie a unui sistem financiar modern” .

Replica UE: "UE face tot posibilul să stopeze politica naţionalistă a premierului ungar" şi ameninţă Budapesta cu măsuri dure: " Eu sper, în interesul Ungariei şi al Europei, că vom elimina aceste probleme şi Ungaria îşi va schimba legile conform normelor europene în vigoare”, spune Reding, Comisarul european pentru Justiţie.
Ea atrage atenţia Ungariei că starea financiară a ţării depinde de ajutorul UE .

"Un stat care încalcă drepturile europene îşi taie singur craca de sub picioare. Din punct de vedere legal, nu este prevăzut ca un stat membru să fie exclus din UE (n.r. de fapt, nu este prevazut sa aiba libertatea de a iesi de bunavoie din UE, asa ceva nu este permis), însă putem să limităm influenţele politice ale acelui stat în UE. Practic, putem să suspendăm votul Ungariei în UE. "

Interesanta de asemenea, batalia pe controlul asupra Bancii Centrale a Ungariei. Limbajul orwellian al UE numeste controlul extern asupra bancii nationale "independenta":
"Este în interesul Ungariei să asigure independenţa Băncii Naţionale Centrale "
Orban demonteaza minciuna si da replica: "O bancă naţională independentă este aceea care protejează economia naţională de interesele străine. Ştiu şi ei, la fel de bine ca şi noi, că e de la sine înţeles să nu laşi vecinilor cheia de la cămara casei tale”. 
sursa

Strada: proprietatea copiilor salbatici de altadata

În fiecare zi când merg pe stradă mă uit de jur-împrejur să vad ce fel de oamenii o parcurg împreună cu mine. Văd tot felul de adulţi, îmbrăcaţi care mai de care, grăbiţi, violenţi în mişcările lor constante, vorbind la telefon despre bani, problemele lor în familie, meciuri de fotbal sau la o bârfă scurtă. Văd oameni fără un acoperiş deasupra capului, care cerşesc fie pentru bani, fie pentru o ţigară, unii oferind în schimb o glumă, o poveste despre un moment interesant din viaţa lor. Văd câini vagabonzi care stau în haite, dând din cozi într-un mod furtunos, unii se miros in fund, alţii se împerechează. Lătratul e la ordinea zilei. Văd maşini, biciclete, autobuze, copaci, mizerie, gropi în asfalt, coşuri de gunoi, ş.a.m.d., dar, unde sunt copii? Unde sunt ţâncii ăia sălbatici, nebuni, puşi pe distrugerea proprietăţii private (voită sau nu), puşi pe bătăi amicale între prieteni (sau nu), puşi pe sporturi care au ca teren un cartier sau chiar întregul oraş? Unde-s lunetiştii care trag cu cornete de pe geam în oamenii de pe stradă? Nici punctele de la laser în ochi nu le mai văd. Unde sunt sălbaticii din oraşul ăsta? Unde au dispărut?

Îmi aduc aminte când eram eu mic (şi asta-i cât de cât recent) şi ieşeam din casa mea protectivă, călduroasă, confortabilă, afară, în sălbăticie, pe terenul de joacă a tuturor copiilor din oraş. De cum ieşeam din casa scării, mă simţeam un alt om/copil. Aveam o lume întinsă, dacă nu chiar infinită (asta era impresia mea în acea perioadă), o lume ce nu putea fi cuprinsă cu astea două mâini micuţe de copil, pline cu zgârieturi şi mizerie sub unghii (nu-mi plăcea să fiu curat pentru că ştiam că o sa fiu murdar de-ndată ce ieşeam din casă – ar fi fost doar o risipă de apă). O lume plină cu posibilităţi, aşa cum o văd noile generaţii, acuma, prin prisma televizorului si a internetului.

Acum 10 sau mai mulţi ani, lumea de îi încântă aşa de tare pe ţâncii ăştia noi, civilizaţi, deştepţi, cu mai multe posibilităţi pentru viitor (sunt ironic) şi cu nasul pe sus, ne aparţinea nouă, copiilor de atunci. Pentru că pe terenul din spatele blocului se petreceau o droaie de lucruri.

Pe atunci nu era încă la modă (cel puţin în oraşul meu natal) să construieşti peste tot. Erau foarte multe zone goale şi neîngrijite, cu balansoare, leagăne şi altele de acest gen, iar în jurul lor, din cauză că adulţilor nu le prea păsa de spatele blocului (poate din cauză ca acel teren ne aparţinea nouă?), creştea o iarbă foarte înaltă. Erau şi copaci, erau şi câini, care ne erau prieteni, un şobolan mai trecea din când în când pe cărarea ce străbătea jungla asta de ierburi înalte. Şi era linişte şi pace peste tot.

Iar pe acest teren se petrecea totul. Se formau grupuri, fără să vrei, grupuri strânse de „luptători de gherilă”, cu vârste cuprinse între 4 şi 12 sau chiar 13 ani. Grupuri compacte, unde singurul motiv de discriminare era vârsta, nicidecum naţionalitatea sau rasa. Da, ăia mari întotdeauna se dădeau rotunzi că cine sunt ei, că sunt deştepţi, puternici, că au nu ştiu ce cărţi de joc cu nu ştiu ce personaje dintr-un desen animat. Dar, aşa cum s-au auto-intitulat ei şefi de grup, la fel de uşor puteau să nu mai fie, prin voia celorlalţi din grup. Deci, era democraţie pură, naturală, nelimitată.

De ce spun că erau grupuri de luptători de gherilă? Pentru că toţi eram echipaţi cu tuburi simple sau puşti complexe şi cu zeci de hîrtii pentru a face cornete. Eram întotdeauna pregătiţi. Eram un fel de miliţie. În acelaşi timp eram si cercetaşi, sportivi, comercianţi, vânători-culegători, independenţi. Nu aveam teritorii, totul ne aparţinea – nu credeam, adică, nici nu înţelegeam conceptul de „proprietate privată”, eram mult prea mici pentru asta. Nimica nu scăpa de sub mâinile noastre. Orice găseam şi părea a fi ceva interesant, era instant valorificat prin comerţul făcut cu alte grupuri, fie din acelaşi teren din spatele blocului, fie de la un alt bloc. Fie că era vorba de o sticlă goală de Coca-Cola, întotdeauna era vre-un copil care se dădea pe bicicletă si dorea sticla aceea pentru a o pune la roata din spate – ca să sune precum o motocicletă. În schimb, acel copil dădea ce avea la sine. Orice. Uneori se mai întâmpla să ofere chiar si cheile de la apartamentul său, pentru că acesta nu ştia ce reprezintă în sine locuinţa unde trăia. Pentru el/ea, era doar un spaţiu unde dormea, mânca şi trăiau părinţii lui. Nu era neapărat casa lui. Casa lui era pe străzi. Acel lucru care era format din camere cu patru pereţi era „casa” pe care i-au indus-o părinţii lui. Ei l-au făcut pe copil să accepte că apartamentul era „casa” lui. Pentru că dacă întârzia şi cu câteva minute „acasă”, era certat. Pentru că „acasă” mâncai, părinţii considerând ca este mai bine să mănânce la masă cu ceilalţi membrii ai familiei, la masa unde se împărţea doar în trei, în patru...nu afară, unde copilul ar fi avut tendinţa de a împărţi, în primul rând, cu prietenii săi, apoi, dacă mai rămânea, şi cu ceilalţi – o tendinţă, care, cred eu, este naturală; îţi ajuţi semenii, nu discriminezi.

Iar dacă copilul îşi pierdea cheile de la „casă”, părinţii îl certau. Îl certau pentru că acel copil care nu poate să conceapă ce este „proprietatea privată” tocmai ce a pierdut cheia care oferă oricui care o găseşte, accesul. Aşa că, în timp şi spaţiu, acceptă noua casă, dar nu de bună voie. Este silit să o facă, prin fel şi fel de acte. Uneori este o casă paşnică, alteori joacă rol de închisoare, pentru că doar între patru pereţi poţi pedepsi pe cineva: îl pui la un colţ şi-l obligi să se gândească la ceea ce a făcut (dacă a distrus ceva ce aparţine cuiva, uite aşa am descoperit modul brutal prin care este indus conceptul de „proprietate privată” în mintea unui copil – dacă strici ceva ce aparţine altcuiva, eşti pedepsit, pălmuit, ţi se interzic lucruri, dacă ai grijă de proprietatea privată, totul este bine, îţi poţi continua viaţa liniştit).

Desigur, să continuăm povestea centrală.

Copii din spatele blocului şi-au creat, singuri, o lume proprie, utopică, unde nu există proprietate privată, ci doar proprietate comună, apărată prin forţe proprii, îngrijită prin forţe proprii, exploatată prin forţe proprii. Este vorba, mai precis, despre un sistem complex de relaţii sociale, un sistem în care fiecare individ poate deveni ceea ce-şi doreşte şi este capabil să facă. Toţi sunt comercianţi, cel mai preferat dintre mărfuri fiind divertismentul. Eu, cel puţin, făceam comerţ cu maşini, în schimb cerând piese de Lego. Împreună cu partenerul meu de „afaceri”, stabileam ce bucăţi de Lego mi-ar trebui mie şi câte este el/ea dispus/ă să dea în schimbul unei maşinuţe. Interesant e că totul se baza pe respect reciproc, deoarece în momentul în care stabileam că amandoi suntem dispuşi la o astfel de afacere, nu aveam bunurile asupra noastră. Pentru că noi nu promovam o piaţă de desfacere, unde fiecare venea cu bunurile sale şi le prezenta tuturora. Nu. La noi era comerţ spontan. Iar după ce stabileam ce şi cum, fiecare fugea acasă pentru a lua cele necesare. Ne întâlneam în acelaşi loc, făceam schimbul şi asta era tot. Niciodată nu erau certuri după aceea. Nu erau nemulţumiri. Şi nu erau incluşi banii. Era troc.

Din când în când se mai făceau incursiuni în „teritoriile inamice”, pe jos sau pe biciclete. Echipaţi cu tuburile şi cu cornetele deja făcute, mergeam în grupuri până într-un punct, ne despărţeam şi începeam raidul. Căutam locuri interesante, unde ne puteam juca, obiecte pe care să le luăm drept suveniruri, uneori distrugeam porţile de fotbal, aruncând pietrele ce desemnau poarta după tufişuri. Gândindu-mă mai bine, să distrugi porţile de fotbal era cea mai mare insultă adusă unui grup. Daca grupul-victimă ştia cine sunt vinovaţii, ar fi putut ieşi cu bătaie, sau cu incursiuni în teritoriile vinovaţilor. Şi, apoi, după un timp, ne regrupam şi ne întorceam în spatele blocului pentru a ne da mari şi a face comerţ.

Aşa se câştiga prestigiul: prin acţiuni, nu prin cine erai tu. Se puncta dacă erai brav, dacă erai tacticos...

Am uitat să specific ceva foarte important: pentru noi nu exista timp. Nu aveam ceasuri, telefoane, nu ştiam niciodată cât este ceasul. Şi asta făcea ca totul să fie şi mai interesant. Ne bazam pe instinctele noastre, după căldură, după soare, după cantitatea de lumină de afară. Şi, de cele mai multe ori, ştiam cu aproximaţie cât este ceasul. Dar asta ne era de folos doar când trebuia să mergem „acasă”, pentru a nu ne enerva părinţii. Nu vroiam să fim certaţi sau pedepsiţi pentru că am întârziat.

Aş putea continua cu poveştile zile întregi, cele mai interesante fiind acelea când erau luptele de gherilă în sine. Când ne strângeam 10-15-20 de copii să ne batem cu cornete. Erau echipele, aveam zona delimitată după străzi, nu aveam reguli, nu aveam o durată maximă de joc. Acestea puteau să se oprească seara la ora 8 şi să continue pe parcursul zilelor următoare. Aveam voie să ne ascundem oriunde, să atacăm după propriile tactici, aveam zone de regrupare, „unităţi speciale” formate din copii care aveau cele mai bune puşti sau ţinta foarte bună. Adică, necesitau foarte multă imaginaţie şi muncă în echipă. Noi nu eram un Stat în Stat. Noi eram o haită de copii liberi, care ştiau să facă de toate, de la a se aproviziona, până la a se apăra singuri. Eram unul pentru toţi şi toţi pentru unul. Funcţionam ca un organism, un organism ce putea fi oprit doar de către adulţi. Pentru că ei considerau că e prea multă violenţă pe străzi. Pentru că ei considerau că ne putem răni. Că putem fi răniţi. Nu vroiau să ne lase să simţim realitatea. Să simţim greutiăţile existenţei de zi cu zi, aşa cum eram noi capabili să o facem la vârsta aceea. Şi au reuşit. Ne-au introdus televizorului, calculatorului...şi ne-au şăsat sa fim prostiţi de către acestea. Eram mult prea mici ca să ne dăm seama în ce ne băgăm.

Pentru că astăzi nu mai văd niciun luptător pe străzi, niciun ţânc prost, nebun, descurcăreţ care să lupte pentru propriile idealuri. Care să aibă parte de prietenii formate ca urmare a unor evenimente, a unor jocuri complicate, dinamice, sălbatice, care să fie purtate pe străzile unui oraş care opresează, şi, ca să-l reamintesc pe Feral Faun, civilizează. Pe vremuri, străzile aparţineau copiilor. Acuma, acestea aparţin unui sistem opresiv, capitalismului şi omului modern, grăbit, stresat, bolnav psihic şi fizic. Iar nouă ne-au rămas doar amintirile.

Cristian Grecu

De ce barbatii nu asculta, iar femeile nu stiu sa se uite pe harta

Foarte amuzant, dar si foarte adevarat. 

Din clipa in care homo sapiens a razbit deasupra tuturor pradatorilor naturali si a invatat sa modeleze mediul dupa nevoile lui (in loc sa fie modelat de mediu, ca toate celalate specii) evolutia a inghetat pentru specia noastra. 

Trebuie sa ne intelegem comportamentul si originea lui. cred ca astfel de explicatii ar trebui facute cunoscute inca din grupa pregatitoare.  In schimb, educatia institutionalizata produce doar forta de munca, oameni dezumanizati, indepartati cat mai mult de comportamentul lor natural, in esenta - produce MASINI .

...citatele zilei

Only to the white man was nature a "wilderness" and only to him was the land "infested" with "wild" animals and "savage" people. To us, it was tame. Earth was bountiful and we were surrounded with the blessings of the Great Mystery. Not until the hairy man from the east came and with brutal frenzy heaped injustices upon us and the families we loved was it "wild" for us. When the very animals of the forest began fleeing from his approach, then it was for us that the "wild west" began. ~Luther Standing Bear, Chief of the Oglala Sioux Tribe (1868-1939) Land of the Spotted Eagle, 1933

Resursele energetice ale unei natiuni

Toata natiunea romana are dreptul la resursele detinute de Romania... De ce sa cumpar eu, roman, energie din Romania la fel de scump ca un francez care cumpara energie din Franta -  gaze, petrol,  carbune -  provenind din Romania ?!? Salariile francezilor sau germanilor, elvetienilor... le au cumva si romanii din Romania? 
Unde este egalitatea si fraternitatea clamata de UE?


Privatizarea sectorului energetic reprezinta un act de tradare nationala.

Energia este un sector strategic care nu trebuie privatizat.... sa nu stie acest lucru decidentii politici romani,  cei care , in numele natiunii romane, au puterea sa decida in chestiuni  de siguranta nationala ?

O situatie similara se intampla in cazul miinereurilor din subsol, in special, aur , argint si alte metale rare.

Dezinformatorii cumpara reclame TV/Radio pe bani grei, in intervale orare foarte scumpe (pe prima pozitie!), fiind siguri ca dezinformarea ii va prinde IMEDIAT pe români. Ei îşi fac bine treaba prin gurile înfometate ale sărmanilor zonei. Acestia, pentru cativa arginti, se lasa manipulati  de catre cei care doresc asa-zisul "bine al nevoiasilor"! 

Crearea de locuri de munca e cel mai mare praf in ochi aruncat vreodata!Cand cineva doreste crearea de locuri de munca, SIGUR are un plan malefic in spate. 
NIMIC CURAT NU CREAZA LOCURI DE MUNCA!!!

Români care apar in reclamele TV/Radio, sărmani în realitate, care nu stiu că sunt "actori" ai Campaniei de Dezinformare Rosia Montană .
Pentru noi, românii, stârnesc milă, pentru RMGC ei chiar NU CONTEAZĂ!!!
Toti românii vor avea de pierdut, mai putin RMGC!

Politicienii de astazi vor sa dea unei firme off-shore cu actionariat american si sediul in Barbados, zacamintele de metale rare si pretioase de la Rosia Montana in schimbul locurilor de munca (praf aruncat in ochi!!!).

Participatia Romaniei in aceasta firma este de doar 20% si risca sa ajunga la banalul procent de 0,6% in urma ultimei majorari de capital, la care actionarul roman nu a putut participa. 

Statul urmeaza sa suporte cheltuielile de intretinere a barajului si a sistemelor de captare, monitorizarea emisiilor de acid cianhidric, pompare si tratare a apei pe o perioada nedeterminata, estimate la 12 milioane de euro anual. 

Statul roman ar primi 4% redevente pentru aur si argint. 4%????? ..pe pământ românesc??? 

Presa vorbeste despre majorarea acestui procent la 6% prezentata ca o negociere reusita, fara se spuna ca pana si in tari ca Africa de Sud redeventele pentru metale pretioase sunt de minimum 20%. 

Din anumite informatii, in contractul de concesiune secretizat se spune ca orice metal in plus recuperat intra in beneficiul celui care exploateaza zacamantul. 

Turcia, Cehia, Grecia, Costa Rica, Germania, Argentina, Filipinie au interzis mineritul cu CIANURI.


La Rosia Montana ar urma sa se foloseasca aproximativ 1.561.000 tone substante periculoase, dintre care 84.000 tone de cianura in cea mai mare cariera cu crater deschis din Europa si cel mai mare baraj, inalt de 185 m . Ganditi-va la efectele pe care un posibil accident le-ar avea .


Inchiderea minei de cupru de la Rosia Poieni pentru a se face loc RMGC a dus la disponibilizarea a sute de muncitori, de care oficialii Gold Corporation nu isi aduc aminte cand fac calculele locurilor de munca. 

Ce nu vrea statul roman sa stiti despre Rosia Montana

Sfatul Argentinei pentru Grecia: intrati in faliment!

articol in engleza pe Russia Today, al reputatului analist politic argentinian Adrian Salbuchi

Here in Argentina, when we watch the terrible things that are happening today in Greece, we can only exclaim, “Hey!! That’s exactly what happened in Argentina in 2001 and 2002…!”

A decade ago, Argentina too went through a systemic Sovereign Public Debt collapse resulting in social turmoil, worker hardship, rioting and street fights with the police.  

Some months before Argentina exploded, then-President Fernando de la Rúa – forced to resign at the height of the 2001 crisis – had called back as finance minister the notorious pro-banker, Trilateral Commission member and Rockefeller/Soros/Rhodes protégée Domingo Cavallo.

Cavallo was the gruesome architect of Argentina’s political and economic capitulation to the US and UK when he was President Carlos Menem’s foreign minister and economy minister in the ’90s.

Menem and Cavallo are primarily responsible for Argentina’s signing of a formal Treaty of Capitulation with the UK/US after the 1982 Falklands War, opening up our economy to unrestricted privatization, deregulation and grossly excessive US Dollar-indebtedness, almost tripling our sovereign debt in a few short years (see my February 11, 2012 article British Laughter in the Falklands).  

The Plan? Prepare Argentina for planned weakening, bankster take-over and collapse, so that a new weakening-takeover-collapse cycle could begin.   In 2001, Cavallo was back to finish his work…

During that very hot summer in December 2001, true to its Latin temperament, Argentina even had four (yes, 4!) presidents in just one week.  One of them, Adolfo Rodriguez Sáa, who only lasted three days, at least did one thing right, even if he did it the wrong way: he declared Argentina’s default on its sovereign debt.

All hell broke loose! The international bankers and IMF did everything they could to break Argentina’s back; global media pundits predicted all kinds of impending catastrophes. Debt default meant Argentina would have to weather the pain and agony alone, being cast out by the “international financial community”. 

‘You’re not the boss of me!’

But no matter how bad it got, it would always be better to do that without the bankers, without the IMF’s, European Central Bank’s, US Fed’s and US Treasury’s “help”.  Better to sort out your mess on your own, than to have parasitic banker vultures carving out their pound of flesh from your nation’s decaying social and economic body.

And how bad did it get in 2002? A 40 per cent drop in GDP; 30 per cent unemployment; 50 per cent of the population fell below the poverty line; dramatic, almost overnight, devaluation against the US Dollar from 1 peso per dollar to 4 pesos per dollar (then it tapered down to 3 pesos per dollar); if you had a US dollar Bank account, the government forced you to change it into pesos at the rate of 1.40 pesos per dollar.

What did Argentina’s government do wrong?  In the months leading to collapse it bowed to all the bankers and IMF-mandated measures and “recipes”, which were actually the very cause of collapse: Argentina was loaned far more than it could pay back….  And the banker knew it!  This was described in our December 19, 2011 article, Argentina: Tango Lessons. 

Successive governments since then have continued to be functional to banker interests by rolling over debt 30 to 40 years, aggregating huge interest and in 2006 paying the full debt to the IMF – almost US$10 billion in full, cash and in US dollars (sole entity given most-favoured creditor status).

Same vultures circling Greece

Today, Greece is confronted with a similarly tough decision.  Either it keeps its sovereignty, or it capitulates to the “Vulture Troika” – the European Central Bank, European Commission and International Monetary Fund – who work for the Bankers, not the People.

Not surprisingly, today we find that Greece too has a Trilateral Commission Rockefeller/Rothschild man at the helm: Lucas Papademos who is doing the same things Argentina did in 2001/2.    

Argentina not only suffered Cavallo, but President De la Rúa himself was co-founder of the local Global Power Masters lobby, CARI – Argentine International Relations Council – local branch of the New York-based Council on Foreign Relations, networking with the Trilateral Commission / Bilderberg mafia.

Greece today should do what Argentina did a decade ago: better to endure pain and hardship, and sort out the mess made by your politicians in connivance with international bankers on your own, wielding whatever shred of sovereignty you still have than allowing the Banker Vultures sitting in Frankfurt, New York and London decide your future.  

It’s the Neocolonial Private Power Domination Model, stupid!

Or do you think it’s just bad luck, bad judgment and coincidence that countries – Greece, Argentina, Spain, Italy, Portugal, Brazil, Mexico, Iceland, Ireland, Russia, Malaysia, Ukraine, Indonesia, South Korea, Thailand, France, even the US and UK – always borrow too much from the bankers and then “discover” that they cannot pay it back and that, symmetrically, the same bankers – CitiCorp, HSBC, Deutsche, Commerz, BNP, Goldman Sachs, Bank of America, JPMorganChase, BBVA lend too much to countries and then “discover” they cannot collect?

No!  That is the very yellow-brick road that leads to the Emerald City of  “debt restructuring”, “debt refinancing”, and “sovereign debt bond mega-swaps” that snowball sovereign debt, spreading it over 20, 40 or more years into the future. That guarantees unimaginably colossal interest profits for the Mega-Bankers and for all those nice politicians, media players, traders and brokers, without whom that would not be possible.

This is a Model.  It must keep rolling and rolling and rolling… As this Monster Machine steams forwards, it completely tramples on, overruns, destroys, flattens and obliterates people, jobs, workers, health services, pensions, education, national security and just about everything human on its path.  Run by parasitic usurer technocrats, it does not care what it destroys because it has no ethics; no Christian, Muslim or Buddhist morals.  It only worships a greedy golden idol of money, money and more money.  This is 21st-century Money Power Slavery.  

Three generations of Argentines saw hopes dashed and dreams thwarted by this Monster Machine, suffering the hardship, woes and humiliations that come when countries give up sovereignty. 

Bring back the drach!

So, Greece: Just default on your “sovereign debt”!  Just revert to the drachma!  Just say “No, thanks!” to the German bankers and the Troika Vultures.   

Please, Greece: just say “No!” to your Trilateral Commission president!   

You will be setting a strong precedent for your European neighbours.  Like Spain, which is hurting so badly right now for similar reasons.  Like Italy, with its Trilateral Commission Prime Minister Mario Monti (also Trilateral’s European Chairman!).  

Greece, the Cradle of Democracy, can teach the world a lesson in True Democracy by kicking these parasites out of the country, which will hopefully trigger kicking them out of Europe and one day, kicking them out of the global economy.

Because what Greece and Argentina and Italy and Spain suffer today is not True Democracy, but rather a distorted bastard imitation that systematically yields control to the Global Power Masters at the Trilateral Commission, Bilderberg and Mega-Banking Overworld.  They run the whole “democracy show”, whereby all countries end up having “the best democracy that money can buy”… which is no democracy at all…  

The Money Power juggernaut is steaming full speed towards us all.  If Greece falls, who’ll be next? Spain? Italy? Portugal? Argentina (yet again!!!)? 
So what if Greece’s reverting to the drachma marks the beginning of the end for the euro?  Let Italy revert to the lira, Spain to the peseta, Portugal to the escudo…!  A National Currency is a key National Sovereignty factor.

All governments should understand that you either govern for the people and against the bankers; or you govern for the bankers and against the people.  

Adrian Salbuchi for RT

Adrian Salbuchi is a political analyst, author, speaker and radio/TV commentator in Argentina. www.asalbuchi.com.ar

Insurectia care vine

DOUA SECOLE DE CAPITALISM ȘI NIHILISM AL PIEȚEI ne-au adus la cea mai extremă formă de alienare – de noi înșine, de alții, de lume. Ficțiunea individului s-a descompus cu aceeași viteză cu care a devenit reală. Copii ai metropolei, facem acest rămășag: că în cea mai profundă depravare a existenței, permanent înnăbușită, permanent dată la o parte, se găsește posibilitatea comunismului.
În cele din urmă, suntem în război cu o întreagă antropologie. Cu însăși ideea de om.
Prin urmare comunismul, ca presupunere și ca experiment.
Comunismul ca matrice a unui atac meticulos și temerar asupra dominației. Ca o chemare și ca un nume pentru toate lumile ce rezistă împotriva pacificării imperiale, toate solidaritățile ireductibile la domnia mărfurilor, toate prieteniile ce presupun necesitățile războiului. COMUNISM. Știm că este un termen ce trebuie folosit cu atenție. Nu pentru că în marea paradă de cuvinte s-ar putea să nu mai fie la modă. Ci pentru că cei mai mari dușmai ai noștri l-au folosit, și încă mai continuă să-l folosească. Insistăm. Anumite cuvinte sunt ca și câmpurile de luptă: înțelesul lor, revoluționar sau reacționar, este o victorie, ce trebuie smulsă din fălcile luptei.

DIN ORICE UNGHI privești, prezentul nu oferă nici o cale de ieșire. Aceasta nu e singura sa virtute. Pentru cei ce caută speranță mai presus de orice, rupe orice teren solid. Cei ce susțin că au soluții sunt contracarați aproape imediat. Toată lumea e de acord că lucrurile nu pot decât să devină din ce în ce mai rele. „Viitorul nu are viitor” este înțelepciunea unei vârste care, cu toată aparența sa de normalitate perfectă, a atins nivelul de conștientizare al primilor punkeri.

Sfera reprezentării politice a ajuns la final. De la stânga la dreapta, aceleași fleacuri lovesc imaginea unui împărat sau a unui salvator, aceiași asistenți de vânzări care își adaptează discursurile în conformitate cu rezultatele celor mai recente sondaje. Cei ce încă votează par să nu aibă altă intenție decât să profaneze urna de vot, votând ca act pur de protest. Începem să suspectăm că oamenii continuă să voteze doar împotriva votului însuși. Nimic din ce ni se arată nu este adecvat situației, nici pe departe. În chiar liniștea sa, însăși populația pare infinit mai matură decât toate aceste marionete ce se ciondănesc cu privire la modalitatea de guvernare. Incoerența oricărui imigrant vorbind in limba tarii adoptive cuprinde mai multă înțelepciune decât toate declarațiile așa-zișilor noștri conducători. Capacul pus deasupra fierbătorului social e strâns bine, iar presiunea din interior continuă să crească. Din afara Argentinei, fantoma începe să bântuie serios clasa conducătoare.

Au fost aprinse focuri în centrele orașelor, dar aceste știri au fost suprimate metodic. Străzi întregi din Barcelona au ars în solidaritate, dar nimeni nu a aflat de acest lucru în afara oamenilor ce locuiau acolo. Și nici măcar nu e adevărat că țara a încetat să ardă. Multe profiluri pot fi găsite printre arestați, cu puține lucruri care să-i unească, în afara urii pentru societatea existentă.

Acești tineri atacatori nu mai ascultă de nimeni, nici de ai lor Big Brother sau Big Sister, nici de organizațiile comunității, însărcinate cu revenirea la normal. Nici un „SOS Rasism” nu și-a putut înfinge rădăcinile canceroase în acest eveniment, a cărui concluzie aparentă poate fi pusă pe seama oboselii, falsificării și a omertei media. Această întreagă serie de vandalisme nocturne și atacuri anonime, această distrugere fără cuvinte, a mărit ruptura dintre politică și politic. Toți trebuie să plece!- a fost sloganul prealuat din rebeliunea din Argentina din 2001. Nimeni nu poate nega sincer ceea ce este evident: acesta a fost un atac care nu cerea nimic, o amenințare fără mesaj, și nu avea nimic de-a face cu „politica”. Cineva ar trebui să fie orb la mișcările de tineri autonomi ale ultimilor 30 de ani ca să nu vadă caracterul pur politic al acestei negări ferme a politicii. Precum copiii pierduți am distrus prețioasele valori ale unei societăți ce nu merită mai mult respect decât monumentele Parisului la sfarsit de saptamana.

Părăsirea politicii clasice înseamnă înfruntarea războiului, care este de asemenea situat pe terenul limbajului. Sau mai degrabă, în modul în care cuvintele, gesturile și viața sunt inseparabil conectate. Dacă cineva depune atât de mult efort pentru a închide ca teroriști o mână de tineri comuniști care se presupune că au participat la publicarea unui manifest, nu este din cauza unei „infracțiuni gândite”, ci mai degrabă pentru că ar putea conține o anumită consecvență între gânduri și acțiuni. Lucru care rareori este tratat cu indulgență.
Oamenii aceștia nu sunt acuzați pentru că au scris o carte, nici măcar pentru că au atacat fizic fluxurile sacrosancte ce irigă metropola. Ci pentru că există posibilitatea să fi confruntat aceste fluxuri cu densitatea unei gândiri și poziții politice.

.... din cartea "Comitetul Invizibil"

Noi nu avem nicio pretentie de la sistem,stim ca el este corupt si doar o revolutie mai poate salva ceva,nu vrem nici certificate de revolutionar,nici mariri salariale,vrem doar o sansa pentru viitor,pentru ca degeaba incearca domnii de la palat sa dea vina pe huligani,duminica in strada in strada a fost viitorul tarii nu batraneii fara vlaga pe care domnii de la parlament tot incearca sa ii prezinte ca pe protestatarii legitimi.Stim cu totii ca sistemul nu cade,nu cedeaza fara violenta,fara violenta creativa pe care numai o revolta cum a fost duminica o poate aduce.Noi speram ca lumea sa iasa in continuare in strada si ca data de 15.01.2012 sa nu ramana o zi(inca o sansa ratata) fara rost. Va continua....

Semnat: o parte din huliganii de la Unirii

Libia "eliberata", punct de plecare pentru teroristii din Siria

Odata cu schimbarea de regim fortata din Libia, in urma atacurilor NATO si a "rebelilor" finantati si antrenati de serviciile secrete occidentale, planul merge mai departe.
Libia este folosita acum ca un cap de pod pentru continuarea "revolutiilor" in lumea araba, mai exact in Siria.
Aici s-au infiintat tabere de antrenament a rebelilor ce lupta in Siria.

"Am primit rapoarte ingrijoratoare care sustin ca in Libia, cu sprijinul autoritatilor, exista un centru special de antrenament pentru asa numitii revolutionari sirieni", a declarat Vitaly Churkin in fata Consiliului de Securitate al ONU, citat de RIA Novosti.

Churkin a mai spus ca rebelii sunt trimisi in Siria"pentru a ataca guvernul legitim". "Este inacceptabil, iar aceasta activitate submineaza stabilitatea in Orientul Mijlociu", a mai adaugat oficialul rus. 

De la inceputul revoltelor finantate din exterior si a haosului declansat de teroristi si rebeli inarmat impotriva presedintelui Assad, peste 8.500 de oameni si-au pierdut viata.


Libia "eliberata" doneaza sute de milioane teroristilor din Siria

Manipulare CNN: cum se falsifica stirile despre Siria

de pe blogul De-civilizare:

Iata cum CNN si liota de oficine occidentale ce ii urmeaza exemplul fabrica efectiv stiri despre Siria, pentru a minti opinia publica despre "revolutia" din Siria.
Se pregateste terenul pentru invadarea inca unei tari de catre NATO. Pentru a aduce "democratia" inca unui popor prin bombe , suferinte si instalarea unui guvern obedient intereselor corporatocratiei si elitei demente occidentale.
Cred ca nu mai are nimeni vreun dubiu despre cum decurg evenimentele la ora actuala in zona araba, Orientul Mijlociu, despre asa-zisele "revolutii arabe" si cine sta in spatele acestora.
Bine ati venit in Brava Noua Ordine Mondiala.
Bine ca mai putem afla asta de pe internet. Si ne mai miram ca vor sa cenzureze internetul, ca se semneaza legi fasciste gen ACTA, aparute de "nicaieri", si pe care nu le vrea nimeni, legi ce urmaresc sa ne priveze de sansa unei informari alternative  la  informatia manipulata unidirectional de catre canalele TV aservite total celor care platesc .

Bazele Imperiului

Astazi, in lume sunt peste 1,000 baze NATO. Unii spun ca 1,180.
Foarte multe din ele sunt dotate cu arme nucleare si submarine, si sunt operate de mercenari straini care lupta atat timp cat sunt platiti.
NATO este unica superputere nucleara a lumii si considera ca este natural sa foloseasca lovituri preemptive.
Intrebarea fireasca care se pune este: cine este inamicul NATO? De ce NATO nu a fost abolit in urma desfiintarii Pactului de la Varsovia?