vineri, 2 decembrie 2011

"Unde fugiti, domnule prim-ministru? "

Apogeul cenzurii din mass-media romaneasca: de 1 decembrie , la Alba Iulia: manifestantii pentru salvarea Rosiei Montane l-au fugarit pe primul ministru, insa nici o televizune nu a redat nici macar un cadru cu manifestantii. Asadar, indiferent de care parte a spectrului politic se situeaza o televiziune, toate au pastrat tacerea totala asupra subiectului, pentru ca banii nu au miros, si toti au fost cumparati:


Corespondentul Realității TV, care așteaptă să i se dea legătura pentru o transmisiune ”în direct”. Cameramanul încearcă mai multe soluții și unghiuri pentru a scăpa de mesajele cu Roșia Montană. Nu are cum să reușească. Reporterul își anunță colegii din regia de emisie că este înconjurat de ”un grup de ongiști”. Așteaptă în continuare legătura. Jurnalul se încheie însă, fără intervenția live de la Alba Iulia. Acest moment (aparent minor) devine memorabil pentru istoria televiziunii autohtone. O televiziune care renunță la transmisiunea ”în direct” – adică acel gen de material care ar trebui să redea atmosfera și ceea ce se întâmplă la fața locului – pentru că ceea ce se întâmplă la fața locului ”nu e convenabil”. Dacă aveți cumva dubii despre ”ce nu a fost în regulă” cu aceast decizie, gândiți-vă că eforturile pe care același post de televiziune le face pentru a surprinde live alte proteste, solicitări ale cetățenilor, totul culminând cu un celebru ”leșin în direct”.
Reacția celor de la Realitatea TV este urmată și de alte televiziuni. Pe drumul de la ieșierea din ”Sala Marii Unirii” și până la Catedrala Reîntregirii, intrarea din spate (aproximativ 500 de metri), premierul Emil Boc a fost flancat de activiștii Campaniei ”Salvați Roșia Montană!”. Din noianul de televiziuni care au surprins momentul, niciuna nu a transmis ceva. Mai spre seară, am aflat un alt amănunt interesant, de la un prieten care a urmărit transmisiunile. O emisiune de la Antena 3 a tratat subiectul huiduielilor de care Emil Boc și alți lideri PDL s-au ”bucurat” la Alba Iulia, în contrast cu aplauzele pentru Dan Diaconescu. În background au fost puse fotografii cu cei doi și sonorul cu huiduieli ”de la fața locului”. Fără imagini însă (!?).
Slujba de la Catedrală a fost filmată de B1 TV. Curtea era dominată însă de steagurile și mesajele cu Roșia Montană. În disperare de cauză (pentru că nu reușeau să prindă cadre fără Roșia Montană), a mai apărut un cameraman care filma partea din spate (către intrare) a curții. Și acolo au avut însă surpriza să dea peste oameni cu tricouri cu Roșia Montană.
N-am amici care să urmărească acest post de televiziune, pentru a afla ce au difuzat pe post. Unei reporterițe de la B1 TV îi aparține însă ”gestul zilei”. La finalul paradei organizate de Ministerul Administrației și Internelor, Emil Boc și liderii PDL au fost supuși unei noi acțiuni de ”hăituire” cu steaguri și mesaje cu Roșia Montană. După cum o să puteți constata în unul din filmulețele de mai jos, viteza de evacuare a premierului a fost demnă de sprinterii olimpici, manifestanții alergând (la propriu) în urma lui. Digi TV și B1 TV aveau programate transmisiuni ”în direct” după acest moment. Timea Bereczki, de la Digi TV, a fost, la rândul ei iritată, de mesajele care intrau ”în cadru”. Când a înțeles însă că nu le poate evita, și-a efectuat transmisiunea. Reporterul de la B1 TV a avut însă ideea ”genială” de a apela la jandarmi pentru a-i înlătura pe protestatari. În mod expres i-a solicitat unuia dintre ei să-i scoată ”din cadru”. Gestul este, de asemenea, istoric pentru televiziunile autohtone: un reporter care apelează la forțele de ordine pentru a-i coafa ”decorul”!

Niciun comentariu: