Viitorul şi prosperitatea noastră depind de inovaţie, dar aceasta nu mai interesează aproape pe nimeni în societăţile noastre occidentale.
Statele Unite însele, care au fost modelul suprem, invidiat de întreaga lume, unde invenţiile au contribuit la îmbunătăţirea existenţei a sute de milioane de oameni, se află, de mai mulţi ani, în urmă din acest punct de vedere. Un studiu al Information Technologu &Inovation Foundation plasează SUA în urma unor naţiuni mici, precum Singapore şi Finlanda.
Mai rău, în ultimii zece ani, SUA sunt penultimele pe o lungă listă a creşterii ratei invenţiilor, listă pe ultima poziţie a căreia se află Italia. Un studiu recent al OCDE constată că SUA nu mai farbrică produse de top şi sunt clar depăşite de naţiuni care au investit mult în cercetare, educaţie şi care nu suferă de o discrepanţă între venituri atât de şocantă ca în SUA.
De fapt, elementele care caracterizează o economie ’’tradiţionala’’ au fost bulversate atât în SUA cât şi în marea parte a ţărilor europene.
Avem de a face, de fapt, cu o inversare a valorilor care, încet dar sigur, nu doar că au privat aparatul de producţie de investiţii care permiteau îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale angajaţilor şi calitatea produselor. Avem de a face cu un flux invers al lichidităţilor pe care îl suferă companiile, care se văd deposedate de capital, iar acest proces are loc la o scară ’’industrială’’. Inventivitatea şi iniţiativa companiilor au dispărut practic în faţa eficienţei finanţelor, care au absorbit capitalurile indispensabile cercetării, tehnologiei şi formării specialiştilor.
Cei care au fost convinşi mereu că finanţiştii se limitează să facă bani doar din bani ar trebui să se trezească la realitate, pentru că sistemul financiar şi cei care îl exploatează (reverenţios numiţi investitori) se îmbogăţesc pe spatele celor care concep şi produc bunurile şi produsele industriale.
Privind lucrurile mai de aproape, este uşor de constatat că hipetrofierea finanţelor şi a profiturilor lor s-au produs prin călcarea în picioare a veniturilor celor săraci şi a clasei de mijloc, precum şi a calităţii locurilor de muncă. Pe scurt, interesele vitale ale adevăratei economii au fost sacrificate pe altarul finanţelor, al investitorilor, speculatorilor pe termen scurt şi al beneficiilor lor.
Are loc o adevărată confiscare a resurselor, care priveaza cetăţenii de o creştere stabilă, care a împiedicat îmbunătăţirea nivelului lor de viaţă, care a destabilizast economia în favoarea implozieie repetate a bulelor speculative şi care a sustras o bună parte din prosperitatea economiilor noastre.
Aceasta confiscare s-a produs în beneficiul exclusiv al ingineriei financiare, îmbogăţindu-i pe acţionari, directorii executivi şi marile companii, precum şi pe promotorii şi pe cei care concep aceste vehicule ale alienării, adică pe finanţişti. Sunt actori importanţi care nu sunt preocupaţi de viitorul economiei şi ale căror eforturi, energii şi iniţiative urmăresc mereu profitul şi numai profitul. Iar calea regală către aceste profituri trece obligatoriu printr-o impozitare favorabilă, reguli cât mai laxe, salarii şi bonusuri cât mai mari şi mai puţine investiţii în educaţie şi infrastructura. Ştiaţi că in zilele noastre, în 2013, noua maximă de pe Wall Street este ’’I.B.G.-Y.B.G’’? Adică ’’dacă eu nu voi mai fi acolo, tu nu vei mai fi acolo’’, care semnifică că viitoarele cataclisme – inevitabile dacă e să ne uităm la comportamentul de astăzi – nu sunt problema lor. Finanţiştii şi toti cei care gravitează în jurul lor nu vor mai fi aici, iar asta înseamnă că alţii vor trebui să gestioneze problemele. Este de la sine înţeles că această a n-a versiune a lui ’’după mine potopul’’ nu ţine cont de stabilitatea financiară, de clasa de mijloc, de calitatea locurilor de muncă...
Investiţiile de odinioară au lăsat locul tradingului, manipularea cursului acţiunilor la bursă fiind un fapt cotidian pentru maximizarea profiturilor pe termen scurt, pentru satisfacerea acţionarilor şi pentru îngroşarea remuneraţiilor directorilor generali. ’’Shareholder value’’, această strategie de privilegiere a deţinătorului de cash – adică a acţionarului –, a decimat apartul de producţie, a distrus vechiul capitalism, a fabricat conglomerate de talie inumană, destinate exclusiv optimizării profiturilor, în dauna salariilor, a contribuabililor, a cercetării şi a educaţiei... Sistemul de intermediere financiară a fost treptat deturnat de la vocaţia sa originară, pentru ca acum să fie total dedicat trasformării întreprinderilor în maşini de produs bani.
Wall Street şi cei asemenea au denaturat peisajul industrial şi afacerile în general, pentru a le face să devină doar operaţiuni care să se reducă exclusiv la rentabilitate pe termen scurt, gata să se îndrepte către tranzacţiile cele mai profitabile.
Care este în anul 2013 valoarea economică adăugată a unei întreprinderi venerabile precum General Electric şi cu ce contribuie ea la îmbunătăţirea vietii noastre cotidiene? Adevărul este că GE, ca şi multe altele, îşi concentrează toate energiile şi resursele pentru a realiza profituri pe bursă, în loc să creeze produse remarcabile, ca în trecut. Dupa ce, în anii 1980, şi-a diversificat activităţile intrând pe piaţa împrumuturilor ipotecare şi a cărţilor de credit şi în activităţile financiare în general, acest sector a ajuns rapid să constituie jumătate din beneficiile companiei.
Un sondaj efectuat de Lawrence Mitchell, de la George Washington University, arată că astăzi 80% din directorii executivi ai celor mai importante companii americane nu ezită să ’’mutileze’’ uneltele lor de producţie pentru a satisface obiectivele de rentabilitate fixate de analişti. Febra finanţelor a contaminat totul: ea trebuia să înstrăineze toate resursele întreprinderii, iar aceasta trebuie, prin urmare, să se axeze doar pe profitul pe termen scurt. S-a impus dereglementarea instituţiilor financiare care garantau prosperitatea economică şi toate energiile au început să se concentreze pe descoperirea unor produse financiare tot mai complexe. În fapt, inovaţia majora a constat în a găsi mereu alte instrumente şi alte mijloace care să permita deposedarea cetăţeanului obişnuit.
Începând din acest punct, produsele financiare derivate, specula şi bulele speculative au luat detronat valoarea muncii. De unde directorii executivi au companiilor americane câştigau în medie de 30 de ori mai mult decât salariul mediu, în urmă cu 30 de ani, acum s-a ajuns să câştige de 273 de ori mai mult. Valorează oare patronii noştri atât de mult? Trebuie să devenim conştienţi că pieţele financiare nu creează nicio valoare şi ca ele trebuie subordonate şi plasate ferm sub tutela economiei productive. Pentru a-l parafraza pe Paul Volker (fost preşedinte al Federal Reserve), ATM-urile reprezinta singura inovaţie utilă a finanţelor din ultimii 20 de ani!
Michel Santi, consilier al băncilor centrale din ţările emergente şi membru al World Economic Forum, într-un editorial publicat de La Tribune
