Avem Irakul si Afganistanul ca sechele ale minciunii americane. Au urmat apoi Tunisia, Egipt si Libia, unde gratie deciziilor noastre, tara noastra a participat in prima linie la crime impotriva umanitatii pentru a da jost, de fiecare data, regimuri pe care le definiseram drept progresiste si pentru a le inlocui cu regimuri islamiste, a caror prima dorinta a fost de a impune sharia.
Se intampla acum in Siria, unde finantam armamentul rebelilor islamisti care vor sa-l inlature pe Bashar al-Assad. Astfel, in plina criza economica, cand tot mai multi cetaeni de-ai nostri au probleme in a-si gasi o locuinta sau chiar hrana, in a se incalzi si a se trata...da, astept sa mi se spuna cat de mizerabil populist sunt... ministrul de Externe a decis sa ofere rebelilor sirieni 9 milioane de euro. Desigur, vom incerca sa credem ca acesti bani vor fi folositi inscopuri umanitare...op minciuna in plus.
Dupa cum vedeti, de luni de zile tara noastra nu face decat sa participe la actiuni de aducere la putere a unor regimuri islamiste in nordul Africii si in Orientul Mijlociu. Ei bine, cand se vorbeste despre a pleca la razboi pentru a lupta contra terorismului in Mali imi vine sa rad.
Nu este coerent sa mergi in Mali pentru a ajuta Franta in numele luptei impotriva terorismului islamist, din moment ce sustinem acest terorism in Siria, unde rebelii islamisti vor sa-l dea jos pe Bashar al-Assad si vor sa impuna sharia, asa cum au facut-o in Libia si in Tunisia. Trebuie sa nu ne mai mintiti si sa nu mai luati oamenii drept imbecili.
A venit timpul pentru adevar. Inarmand rebelii islamisti, cum occidentalii l-au inarmat pe Osama bin Laden, acest prieten al americanilor, pana cand s-au intors impotriva lui, tarile occidentale au urmarit implantarea in ’’noile state’’ baze militare, favorizand intreprinderile lor nationale. Totul este strategic.
In Irak, aliatii nostri americani au pus mana pe resursele petroliere. In Afganistan, a fost opiul si frogurile, foarte utile cand vrei sa faci bani repede. In Libia si Tunisia, in Egipt si in Siria, scopul a fost de a inlocui puteri moderate cu unele islamiste care vor deveni repedeostile si impotriva carora vom lupta incurand sub pretextul luptei antiteroriste, pentru a proteja Israelul. Urmatoarele tinte se cunosc deja. In cateva luni sunt sigur ca trupele noastre se vor indrepta catre Algeria si apoi, in sfarsit, catre Iran.
A porni un razboi pentru a elibera un popor de un agresor extern este un lucru nobil. A face razboi pentru a apara interesele SUA, a face razboi pentru a apara interesele unor companii, pentru a pune mana pe mine de aur, asta nu are nimic nobil si asta face din tarile noastre tari agresoare. Nimeni nu indrazneste sa vorbeasca despre asta.
A denunta un regim care poarta asemenea razboaie este o mandrie pentru mine. Imi cer scuze pentru vocabularul colocvial folosit, dar vreau sa-i dau dracului pe toti liderii care se joaca cu bombele precum copiii in curtea scolii. Nu am respect nici fata de jurnalistii care vor sa-i ia pe cei care nu sunt de acord drept debili mintali, in timp ce jurnalistii stiu ca acestia au dreptate de fapt.
Ni se spune ca Franta a raspuns strigatului de ajutor al presedintelui din Mali. Sa nu uitam insa ca aces presedinte nu are nicio legitimitate si ca a fost pus in functie pentru a asigura tranzitia dupa o lovitura de stat din martie 2012. Pentru cine lucreaza acest presedinte de tranzitie? Iata prima minciuna.
Presedintele francez Francois Hollande a indraznit sa spuna ca poarta acest razboi impotriva jihadistilor care ameninta, tineti-va bine, teritoriul francez si european. Preluand acest argument, jurnalistii si politicienii nostri au dat dovada de un tupeu inimaginabil.
Cum pot veni oare cu un asemenea argument in timp ce Franta sau Belgia nu au ezitat sa inarmeze si sa sustina jihadistii in Libia si sa-i sustina si acum in Siria? Acest pretext nu face decat sa sustina interese strategice si economice.
Frica de incoerenta a Occidentului a disparut insa, pentru ca se face totul ca aceasta incoerenta sa fie ascunsa. Insa ea este prezenta.
Un alt argument utilizat pentru a justifica aceste operatiuni militare este apararea drepturilor omului. Asa se intampla si in Mali. Trebuie sa actionam, pentru ca altfel nenorocitii de islamisti vor instaura sharia, vor lapida femeile si vor taia mainile hotilor. Intentia este nobila, nobila si salvatoare. Dar pentru ce? Pentru ce, atat timp cat rara noastra a aprticipat la aducerea la putere a islamistilor in Tunisia si Libia si este prietene cu Arabia Saudita. Va invit sa-i intrebati pe tinerii tunisieni care au fost la baza revolutiei de acolo daca sunt fericiti de situatia lor actuala. Este o ipocrizie.
Scopul razboioului din Mali este limpede. Si pentru ca nu se vorbeste despre el, eu voi vorbi.
Obiectivul este de a lupta inpotriva Chinei si de a permite aliatului nostru american sa-si mentina prezenta in Africa si in Orientul Mijlociu. Acesta este scopul actiunilor neocoloniale. Si, veti vedea, cand operatiunea se va termina, Franta isi va mentine baze militare in Mali. Aceste baze vor servi si americanilor si, in acelasi timp, companiile occidentale vor pune mana pe contracte care vor priva, inca o data, tarile recolonizate de bogatiile lor si de materiile lor prime.
Sa fim bine intelesi, primii beneficiari ai acestei operatiuni militare vor fi patronii si actionarii gigantului francez Areva, care incearca de ani de zile sa obtina exploatarea uraniului la Falea, o localitate cu 17.000 de suflete la 350 de km de capitala Bamako. Si nu stiu de ce, simt ca nu va mai trece mult pana cand mina aceasta va fi exploatata.
Mali este un producator de aur. Dar de putin timp a fost desemnat drept o tara care ofera conditii de talie mondiala pentru exploatarea uraniului. Cat de ciudat, nu! Inca un pas catre razboiul cu Iranul. Este evident.
In final, permiteti-mi sa subliniez lejeritatea cu care luam deciziile de a intra in razboaie. Guvernul actioneaza fara minima autorizare a Parlamentului. Pare ca are dreptul. Trimite materiale si oameni in Mali. Dar Parlamentul actioneaza abia dupa aceea si cand o face, ca si acum, nu sunt prezenti decat o treime din deputati. Este o lejeritate culpabila, venita din partea unui Parlament supus total dictatelor partidelor politice.’’
Deputatul belgian Laurent Louis
